24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Continuăm să ne facem că nu vedem ceea ce se întâmplă în stradă. Revolta prin înjurătură. Mizeria golănească încurajată de tăcerea celor care ar fi trebuit să asigure decența. A înjura birjărește a ajuns să fie un fapt de bravură. Cine este mai bun și mai curajos, temerar decât cel care plimbă prin gură, dar și pe drapelul național, escrementele unei insuficiențe intelectuale.
Dar intelectualii sunt și ei prezenți. Intelectualii de rasă aplaudă. Nici lor nu le vine să creadă ce au ajuns să facă. Parcă sunt fascinați de ceea ce ochii lor reușesc să citească pe pancartele din piețele publice, pe numerele de înmatriculare ale automobilelor, porcării fără de care nimeni nu ar mai fi ocupat piețele publice ale orașelor. Această formă de protest se pare că întrunește și exigențele celor care încearcă prin opera lor să dea încă o dată direcția în cultura română. Sau, cel puțin așa cred domniile lor, participanții la astfel de proteste cum ar fi ieșenii Liviu Antonesei, Al. Călinescu, Lucian Vasiliu, Emil Brumaru, Mariana Codruț sau bucureștenii Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Mihai Șora. Pericolul de imagine vine tocmai din amestecul de bune intenții (susținut de orice om cu scaun la cap – ”Fără penali”) și pudibondul ”MUIE PSD” care provoacă un melanj greu de separat, atâta timp cât ambele proteste se întâmplă în același lor, în același timp și cu aceeași furie reprezentativă. Intelectualii români au reușit în toate timpurile să fie reținuți ca fiind cei care au dat tonul la cântec principalelor momente ale istoriei noastre, indiferent de câte accente de mahala au trebuit să acopere și să neutralizeze în timp. Să ne amintim de naşterea conștiinței naționale în jurul revistei Convorbiri literare a Societății Junimea de la Iași (Maiorescu, Negruzzi, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici) urmați mai apoi de Arghezi, Călinescu, Blaga, Barbu, Stănescu, Sorescu, Manolescu, Simion, Breban, pentru a ne aminti doar câteva vertebre ale coloanei vertebrale a literaturii române.
Revenind la cei de azi, la periculosul amestec exploziv dintre susținătorii unui demers firesc și igenizator, acela al militării pentru curățirea clasei conducătoare, de către cei care au fost condamnați de instanțele de judecată, și deliranții provocatori de reziduri umane, adunați în mizerabila formulare ”MUIE PSD”, trebuie să existe o linie vizibilă și profundă de separație. Mai mult intelectualii susținători ai primului proiect ar trebui să ia poziție, să se distanțeze și chiar să condamne o astfel de vulgaritate greu de acceptat, atâta timp cât nimeni nu are ceva de câștigat de pe urma unei astfel de realități. Trecând peste izvorul de bun simț de la care cel puțin românii se adapă (mă gândesc astfel la cultura americană, plină până la refuz de tot felul de ”fuck you peste fuck you”), încercând să cercetăm expresia în sine (având chiar exersarea acestui demers prin lecturi asidue din ”Povestea poveștilor”, scrisă de Ion Creangă) MUIE PSD ar fi un sex oral pe care protestatarul este pregătit să-l facă PSD. Doar atât?! Doar atât. Restul nu este decât agitație, gălăgie, răzmeriță, agresivitate, brambureală, amestecătură, confuzie și, nu în ultimul rând, ipocrizie. Multă ipocrizie combinată cu gesturi din categoria ultimativelor în care lipsa de dialog contează cel mai mult. Nu dialogăm, doar urlăm! – este sloganul modificat al unei alte mari dejecții folosită de Laura Codruța Kovesi pe când conta în ecuația falsificării luptei împotriva corupției. Nu există printre noi, printre toți cei care vorbesc sau care tac, pe acest subiect sau pe orice al subiect, cineva care să aibă voie ”să ridice piatra”. Care are dreptul să se considere nevinovat, fie în zona de traversare a străzii prin locurile nemarcate sau pe culorile interzise, fie în zona apelului la conștiință, la verticalitate, la conștiința de sine pusă față în față cu decizia care a produs suferință și bucurie în același timp. Suferință pentru unii, bucurie pentru alții. Într-un astfel de proces nimeni nu se poate numi ”nevinovat”, de nepedepsit. Toți avem un potențial penal sui generis, ce poate fi activat sau, dincontra, poate fi neutralizat, funcţie de cei care fac legi, funcție de cei care judecă după aceste legi, căci, indiferent de regim, judecătorul are o rezervă a convingerii intime care poate să facă diferența, în a condamna sau a achita pe un infractor, fără a încălca legea, fără a ignora legea. Iată de ce este foarte important acest dialog lămuritor, această aplecare asupra realității fără patimă și fără prejudecăți, pornindu-se de la prezumția de nevinovăție, singura care va da câștig de cauză unei drepte judecăți. Avem nevoie de o clasă conducătoare (cel puțin încă 20 de ani de acum înainte – patru mandate electorale) care să fie curată, fără pată, fără bănuială. Avem nevoie de reguli intransigente și noi, ce ar trebui aplicate imediat, de la primele alegeri generale. Atunci să existe această interdicție ”fără penali”. Din acel moment să se schimbe regula jocului politic, Fără penali, fără suspiciuni!
ADI CRISTI
