Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri, că există pe stoc 80.000 de doze de vaccin tetravalent, care vor expira în septembrie, şi că reprezentanţii ministerului au luat legătura cu reprezentanţii Societăţii pentru Medicină de Familie pentru a vedea de ce nu sunt folosite.
„În ceea ce priveşte partea de vaccinare, au pornit de anul trecut contractele. Le-am găsit blocate când am ajuns în minister. Nu a fost uşor să le deblocăm. Şi finalul a fost că, în acest moment, avem toate tipurile de vaccin, dar am avut două săptămâni în care ROR nu s-a găsit în anumite zone. Era pe stoc naţional, dar în anumite zone nu era. Eu am spus în acel moment că a fost o piedică în programul de vaccinare. Poate că a fost, poate că nu. Acum avem toate vaccinurile. La tetravalent, de exemplu, am catagrafiat 90.000 de copii. Vaccinurile sunt în ţară, expiră în luna septembrie. Avem 80.000 de vaccinuri în stoc, în acest moment. Ministrul Sănătăţii nu poate să vaccineze copii. Prin urmare, am luat legătura cu reprezentanţii Societăţii pentru Medicină de Familie şi i-am rugat să îşi întrebe colegii de ce. Pentru că, ştiţi foarte bine, când lipseşte un vaccin, spunem, ieşim în presă: ‘Nu avem vaccin’. Acum avem. Avem copii catagrafiaţi, avem 80.000 de doze în stoc, care vor expira în septembrie”, a declarat Pintea, în cadrul unei conferinţe de presă. AGERPRES