Primele trageri loto din acest an vor avea loc duminică, 11 ianuarie, un anunţ în acest sens fiind făcut de Loteria Română încă de la sfârşitul lui 2014, în 30 decembrie.”Nu se poate spune că au fost anulate tragerile de duminică, 4 ianuarie, întrucât am anunţat încă de la sfârşitul lui 2014 că următoarele trageri vor avea loc în 11 ianuarie”, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai companiei Loteria Română.
Compania ţine să sublinieze, într-un comunicat, că nu a anulat tragerile de duminică, 4 ianuarie, şi nici pe cele de joi, 8 ianuarie. „CN Loteria Română SA îşi poate stabili propria politică de marketing şi vânzări”, se mai precizează în comunicatul dat publicităţii după ce în presă au apărut informaţii conform cărora tragerile de duminică şi joi ar fi fost anulate.În urma ultimelor trageri din 2014, care au avut loc în 30 decembrie, categoria I a jocului Loto 6/49 are un report de peste 3,7 milioane de lei (aproximativ 833.000 de euro), iar cea de la Joker, de peste 3 milioane de lei (aproximativ 675.000 de euro).Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat, în 29 decembrie, că Loteria Română nu va mai prelungi contractul cu firma Intralot (Grecia), care expiră la finele acestui an, dar va negocia contracte cu o parte din subcontractorii Intralot şi va asigura funcţionarea sistemului prin specialişti proprii, a declarat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.”Contractul cu firma Intralot, privind administrarea şi gestionarea tuturor jocurilor loteristice, nu se va prelungi. Actualul act adiţional, prin care s-a prelungit acest contract, este în vigoare până în data de 31 decembrie. În urma discuţiilor avute, am decis de comun acord cu conducerea Compania Naţională Loteria Română SA, ca aceasta să efectueze demersurile necesare pentru încheierea de contracte cu o parte din subcontractorii Intralot, în vederea asigurării funcţionării sistemului Loto, în continuare, fără nicio modificare”, s-a arătat într-o declaraţie de presă transmisă de Darius Vâlcov.Potrivit ministrului Finanţelor, contractul cu Intralot încetează în ultima zi din 2014, iar conducerea Loteriei a dat asigurări că tragerile Loto nu vor suferi modificări de niciun fel, în urma întreruperii contractului firma grecească.„Totodată, Compania Naţională Loteria Română a început demersurile pentru ca din ianuarie 2015 să asigure funcţionarea întregului sistem prin specialişti proprii”, a mai spus Vâlcov, în declaraţia de presă.Loteria Română şi Intralot au început să colaboreze în 2003, printr-un contract pe zece ani care viza jocuri loteristice şi servicii suport şi care a expirat în decembrie 2013. După expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin acte adiţionale.Anul trecut, Consiliul Concurenţei a amendat cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro) Compania Naţională Loteria Română, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru înţelegeri anticoncurenţiale. Conform contractului care a expirat în 2013, Intralot primea 7,5% din încasările totale de la loto, pentru asistenţa tehnică oferită în exploatarea aparaturii electronice.Tot anul trecut, în august, Loteria Română a solicitat oferte tehnice şi financiare pentru implementarea unui sistem de jocuri loteristice şi servicii suport. Solicitarea se referea atât la ofertarea unui preţ global pentru achiziţia serviciului la cheie, cât şi ofertarea unui procent din profitul brut (GGR) obţinut în urma asocierii Loteriei cu contractorul, ambele pe o perioadă de 10 ani.Cea mai avantajoasă ofertă a fost înaintată de Intralot, aşa cum reiese dintr-o analiză proprie a Loteriei, dar şi dintr-un raport al casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, angajată în acest sens.În 25 iunie, fostul ministru al Finanţelor Ioana Petrescu a semnat un ordin prin care a mandatat reprezentanţii statului în AGA a Loteriei Române să împuternicească Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participaţie, pentru operarea unui nou sistem loteristic.Ministrul a emis acest ordin întrucât ultimul act adiţional la contractul cu firma Intralot urma să expire la 30 iunie.Contractul de asociere în participaţie va viza jocurile 6/49, 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S şi servicii suport.Referitor la acest subiect, Petrescu declara în urmă cu două luni, că se poartă negocieri, în încercarea de a fi obţinut un contract avantajos pentru Loteria Română. Fostul ministru al Finanţelor a mai spus atunci că un raport al Corpului de Control, în cazul Loteriei Române, a fost finalizat, iar foştii directori sau membri ai AGA care apar în acest document ar urma să fie trimişi în judecată.