Popularitatea preşedintelui francez Emmanuel Macron a înregistrat o scădere spectaculoasă cu zece puncte procentuale în decurs de o lună, potrivit unui sondaj publicat marţi. Doar 31% dintre francezi aprobă activitatea sa în calitate de preşedinte, faţă de 41% în luna iulie, relatează AFP.
Potrivit sondajului Ifop realizat pentru săptămânalul Paris Match şi Sud Radio, premierul Edouard Philippe a pierdut trei puncte procentuale, 35% dintre francezi declarându-se mulţumiţi de activitatea acestuia, faţă de 38% în iulie.
Popularitatea lui Macron a scăzut mult sub 40% în mai multe sondaje realizate în ultimele zile, atingând cel mai scăzut nivel de la preluarea mandatului în mai 2017.
Doar 32% dintre francezi consideră că Macron ‘conduce o bună politică economică’, în timp ce 68% consideră contrariul. 22% dintre aceştia îl văd pe preşedinte ‘apropiat de îngrijorările francezilor’.
Afectat chiar înainte de vacanţă de scandalul Alexandre Benalla, fost şef al dispozitivului de protecţie al lui Macron şi adjunct al şefului cancelariei prezidenţiale, concediat de preşedinţia Franţei după ce a fost acuzat că a lovit un protestatar în timpul manifestaţiilor de 1 mai, la care ar fi trebuit să asiste doar ca observator, şi aflat sub criticile constante ale opoziţiei, Emmanuel Macron trebuie să remanieze un guvern slăbit după plecarea ministrului mediului, Nicolas Hulot.
Sondajul a fost realizat online în zilele de 30 şi 31 august în rândul a 1.015 de persoane cu vârsta peste 18 ani. AGERPRES