Premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să verifice activitatea Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari începând din 1990, în principal modul în care au fost acordate certificate de revoluţionar, au declarat surse din Guvern.Controlul a fost dispus după ce mai multe sute de revoluţionari au protestat, luni, la Guvern faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate.În jurul orei 15.00, protestul a fost marcat de un incident, când unul dintre revoluţionari a avut un conflict cu jandarmii, în zona trecerii de pietoni de la Şoseaua Kiseleff.Revoluţionarii, al căror număr a fost, la un moment dat, de câteva sute, au protestat mai întâi la sediul PSD din Şoseaua Kiseleff, iar apoi s-au instalat pe trotuarul din faţa muzeului Antipa.Câţiva dintre ei, printre care şi Dumitru Dincă, au intrat în sediul Guvernului, pentru discuţii la care să ceară abrogarea ordonanţei privind obligativitatea obţinerii de noi certificate.Aceştia le-au comunicat, prin telefon, celor de afară că nu au reuşit să vorbească decât cu un consilier pe probleme sociale al premierului, context în care au anunţat că vor face greva foamei până când discută cu Victor Ponta.Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut „un rol determinant” la Revoluţie, după cum a decis Guvernul la sfârşitul anului trecut.Practic, Executivul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de „Luptător cu Rol Determinant”.Decizia a fost luată după ce agenţia MEDIAFAX a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizaţiilor reparatorii la care au dreptul revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost „o greşeală” a Ministerului Finanţelor şi că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată.Erata a fost transmisă şi publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanţă de urgenţă, stabilind că acei revoluţionari care au condus grupuri de oameni şi au ridica baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele.