Câştigătorii din programul Start-Up Nation 2017 mai au la dispoziţie mai puţin de o lună pentru a solicita banii de la stat, în condiţiile în care termenul-limită, 29 septembrie, nu va fi prelungit, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis, miercuri, AGERPRES.
Beneficiarii au obligaţia, conform procedurii de implementare a programului, ca în maximum un an de la intrarea în vigoare a Acordurilor de finanţare să efectueze cheltuielile şi să depună documentaţia aferentă cererii de plată/rambursare la sediul Agenţiilor pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului, dar nu mai târziu de 29 septembrie 2018.
„Nu va fi nicio amânare, 29 septembrie este ultima zi de depunere a cererilor de plată pentru că, la sfârşitul lunii decembrie, va fi ultima zi de plată în Start Up Nation 2017. Îi rog pe toţi cei care au aplicat în Start-Up Nation 2017 să vină cât mai repede la ghişeele agenţiilor regionale şi la băncile partenere, astfel încât să intre cât mai repede în posesia finanţării, pentru că bani există, sunt în conturile băncilor şi în conturile agenţiilor regionale’, a declarat Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, citat în comunicat
Finalizarea ediţiei 2017 a Start-Up Nation este o premisă esenţială pentru demararea ediţiei 2018 a programului, aşteptat şi solicitat de mii de întreprinzători care vor să investească în viitorul lor, au adăugat reprezentanţii ministerului.
La 15 iunie 2017 aplicaţia pentru depunerea online a planurilor de afaceri pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 200.000 lei/beneficiar pentru înfiinţarea şi demararea unei afaceri devenea activă.
O lună mai târziu, la închiderea aplicaţiei, numărul planurilor de afaceri înregistrare în program – 19.297 de planuri – a depăşit orice aşteptări, confirmând strategia Guvernului României de consolidare a ecosistemului IMM-urilor prin susţinerea spiritului antreprenorial, se mai arată în comunicat.
Au fost verificate 10.000 de planuri de afaceri şi semnate 8.444 de contracte, dintre care: 4.538 contracte în domeniul producţiei, 595 contracte în domeniul IT, 2.522 contracte în domeniul industriilor creative şi 789 contracte în domeniul serviciilor.
Start-Up Nation 2017 a determinat crearea a 21.019 de noi locuri de muncă în economia românească, din care aproape 80% (16.860 locuri de muncă) au fost ocupate de persoane din rândul şomerilor, absolvenţilor sau persoanelor defavorizate. AGERPRES