Guvernul a aprobat demararea proiectului ”E-cultura: Biblioteca digitală a României”

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, demararea proiectului ”E-cultura: Biblioteca digitală a României”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

El a precizat că acest proiect, iniţiat de Ministerul Culturii, are un buget total de 53,242 milioane de lei, fiind finanţat din fonduri europene, respectiv din Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, şi din fonduri naţionale.

„Acest proiect are în vedere digitalizarea patrimoniului cultural cu ajutorul tehnologiilor IT actuale, moderne, astfel încât moştenirea culturală naţională să poată fi păstrată, promovată şi transmisă generaţiilor viitoare”, a declarat Nelu Barbu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, „E-cultura: Biblioteca digitală a României” are două componente. Prima componentă vizează dezvoltarea unei platforme informatice online de catalog partajat şi bibliotecă, numită „Culturalia” şi disponibilă tuturor instituţiilor culturale din România şi publicului. A doua componentă vizează digitizarea şi expunerea online în „Biblioteca digitală a României” – „Culturalia” a peste 550.000 de elemente digitale (texte, imagini, audiograme, videograme, obiecte digitale 3D).

Conform purtătorului de cuvânt al Executivului, termenul de bibliotecă în acest context este folosit în sens larg, reprezentând biblioteca tradiţională, muzeu şi arhivă.

„200.000 de resurse culturale vor fi digitalizate şi furnizate către europeana.eu, Biblioteca Digitală Europeană. Proiectul se va realiza în 36 de luni”, a precizat Nelu Barbu.

El a menţionat că proiectul va implica 29 de instituţii, printre care 19 muzee, 5 biblioteci, Arhiva Naţională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune şi Institutul Naţional al Patrimoniului. AGERPRES