24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nu mă pot desprinde de ceea ce se întâmplă dincolo de poartă, dincolo de ușă. Chiar dacă tot acest haloimăs nu mă reprezintă, nu îmi consumă nici măcar un neuron, consolidându-mi indiferența, nu pot să nu mă ridic pe vârfuri încercând ”să văd peste gard”. Ce se întâmplă cu țara care răspunde la numele de România? Oricum, nimic bine, chiar și numai pentru că, de câțiva ani buni, iată, totul fierbe, totul se consumă pe fondul unei veșnice vânzoleli, a unor mașinațiuni greu de imaginat, în mișcarea cărora au fost antrenați cu precădere nevinovații, cu acte în regulă, dovedite a fi valabile după ”deșteptarea instanțelor de judecată”, ieșite din transa în care procurorii DNA (cu precădere) nu au ezitat să-i hipnotizeze.
O astfel de porcărie legitimată ca fiind lupta pentru independența justiției avea să breveteze căi paralele de a interpreta legea, apărate în fața europenilor de lepre precum Monica Macovei. Acest caz clinic dorit de toți psihiatrii, a reușit prin prieteniile ei gen Misa, să ofere României cea mai penibilă imagine, de sălbatici, de hoți la drumul mare, de huliganism precoce, anatemizând pe toți cei care nu răspundeau prezent tuturor recomandărilor Uniunii Europene. Doamna în pantaloni nu a ezitat niciodată să nu confunde menirea ei de parlamentar european trimis de către România cu flușturatica doamnă rămasă la Bruxelles sau Strasbourg cu misie. Era responsabila destabilizării României, pe toate planurile. Cei care nu erau de acord cu esența recomndărilor datorită cărora România a fost pur și simplu scoasă la mezat, încercând astfel să fie adusă la același numitor comun cu interesele celor care conduc lumea.
Într-o astfel de reclamă intervine și nebunia din țară, hărmălaia cu amenințările la moarte, cu urmărirea tuturor de către toți, astfel încât paranoia nu este exclusă, nu este lăsată în plata Domnului, fiind pur și simplu accentuată, cum mai sunt presate punctele negre să iasă la suprafață, să fie ”extirpate”, lăsând astfel tenul să respire în curățenie și frumusețe.
Nimic din ceea ce se întâmplă astăzi cu noi nu are profunzime. Nu are adâncime. Totul se mișcă la suprafață, ca o foaie albă de hîrtie lăsată să acopere suprafața unei ape curgătoare. Nu hârtia curge, nu noi curgem, ci apa, ci viața în care, în cele din urmă, ne scufundăm. Nu ne mai luăm în seamă, nu ne mai cerem voie să ne ridicăm în picioare. Preferăm să fim în gradene, să ocupăm tribunele, să strigăm din toți bojocii, să huiduim, să înjurăm, să ne spurcăm conducătorii, aceeași aleși ai noștri care, ne apărăm noi, ne-au dezamăgit! Dacă reușim în cele din urmă să fim la rândul nostru aleșii altora, promițând că noi nu vom fi ca ei, că noi suntem soluția de ieșire din această încurcătură, din acest blocaj, spre surprinderea noastră ne trezim că facem același lucru pe care l-am făcut atunci în tribune, schimbând doar cadrul transformând spațiul puterii într-un spațiu de mahala, într-un spațiu în care nu reușim să înlocuim pe cei datorită cărora ne-am schimbat îndeletnicirile. Am devenit astfel un fel de struţo cămilă. Și parlamentar și protestatar! Mai penibil nici că nu se poate. Nici imaginația nu ne mai poate ajuta. Suntem pradă ambițiilor unora și slugărniciei altora. În spațiul mioritic, dacă vom fi dispuși să privim fără patimă și fără ură la țara pe care am avut-o. La România care a fost cândva a noastră și pe care acum doar o locuim. Suntem chiriașii propriei noastre țări, lipsiți de marea majoritate a bogățiilor solului și subsolului acesteia. Nu mai avem nici economie, nici industrie, nici agricultură, nici pământ, nici mare, nici apă de munte, nici izvoare. Nu mai avem nici familii, copii supradotați, urmași care să ne țină minte că le-am fost înaintași.Avem o ceață, o pâclă, avem ceea ce ne-a mai rămas, un mare chef de ducă. Dar nu peste hotare, ne vine dintr-o dată să mergem… nu la culcare. Suntem pe punctul de a ne trezi, de a ne lua în seamă, de a ne trage șuturi să facem acei pași înainte care ne tot ies lipsă la calea cea dreaptă.
ADI CRISTI
