Consumul de ALCOOL este un factor principal de îmbolnăvire şi mortalitate la nivel mondial

Consumul de alcool constituie unul dintre principalii factori de îmbolnăvire şi deces pe plan mondial, cel mai sigur mod de eliminare a riscurilor fiind evitarea totală a alcoolului, conform unui studiu efectuat pentru revista The Lancet.

„La nivel mondial, consumul de alcool a fost în 2016 al şaptelea factor de risc atât pentru decese, cât şi din punctul de vedere al incapacităţii generate de boală (…). La categoria de vârstă 15-49 de ani, consumul de alcool era în 2016 principalul factor de risc, la nivel global, cu o rată a mortalităţii de 3,8% în rândul femeilor şi de 12,2% în rândul bărbaţilor”, arată studiul.

„Consumul de alcool reprezintă un factor principal de risc de îmbolnăvire pe plan global şi generează substanţial pierderea sănătăţii. Am descoperit că riscul mortalităţii şi producerii cancerului creşte proporţional cu intensificarea consumului de alcool, iar nivelul de consum care minimizează pierderea sănătăţii este zero. Aceste rezultate sugerează că politicile privind controlul asupra consumului de alcool trebuie revizuite la nivel global, fiind necesar să se concentreze pe eforturile de reducere a consumului de pentru toate categoriile de cetăţeni”, afirmă autorii studiului, finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates.

Conform studiului, consumul de alcool este asociat cu producerea a 60 de boli cronice şi acute. În 2016, 32,5% din populaţia lumii consuma alcool, adică 2,4 miliarde de oameni (1,5 miliarde de bărbaţi şi 0,9 miliarde de femei). Principalii factori care pot provoca decesul din cauza consumului de alcool sunt tuberculoza, accidentele rutiere şi autovătămarea.

„Consumul de alcool constituie unul din principalii factori de îmbolnăvire pe plan global şi este responsabil de aproape 10% din decesele produse în categoria de vârstă 15-49 de ani; în lipsa măsurilor, alcoolul generează efecte grave pentru sănătatea populaţiei. Opinia răspândită despre efecte pozitive ale consumului de alcool trebuie revizuită, mai ales în contextul în care noile metode şi analize relevă legături de cauzalitate între consumul de alcool, mortalitate şi dizabilităţi. Rezultatele noastre arată că cel mai sigur nivel de consum de alcool este zero. (…) Politicile care se concentrează pe reducerea consumului de alcool vor avea cea mai mare eficienţă în reducerea riscurilor de îmbolnăvire”, subliniază autorii studiului.

MEDIAFAX