Vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi consideră că declaraţiile ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, despre pachete de servicii de sănătate diferenţiate, în funcţie de cuantumul cotizaţiei pentru sănătate, reflectă ”o foame majoră de bani a Guvernului”.
„Declaraţiile ministrului Teodorovici despre pachete de servicii de sănătate diferenţiate, în funcţie de cuantumul cotizaţiei pentru sănătate, reflectă o foame majoră de bani a Guvernului. Ministrul de Finanţe a vorbit ca un contabil, nu ca un om care cunoaşte sistemul de sănătate. Ceea ce spune este că guvernul PSD este gata să stoarcă nişte bani, chiar şi de la cei mai săraci, chiar şi cu riscul ca un segment de români să nu mai beneficieze de niciun ajutor medical. Ideea este o eroare chiar şi din punct de vedere economic, nu doar social. Lăsarea unor oameni în bătaia vântului, cu riscul de a se îmbolnăvi şi de a nu fi trataţi, fără niciun fel de acces la servicii medicale va produce costuri economice importante, pe care, bineînţeles, Guvernul PSD nu le calculează, când se gândeşte să economisească tăind dreptul unor români la sănătate”, a declarat Buşoi potrivit unui comunicat de presă remis duminică AGERPRES.
Potrivit liberalului, ceea ce propune ministrul de Finanţe nu există nicăieri în Europa.
„Soluţia PNL de reformă a sistemului de sănătate, cu principii de dreapta, ale economiei de piaţă, este cu totul alta: funcţionarea descentralizată a sistemului public de asigurări, definirea pachetului de bază, care să acopere toate necesităţile de bază (fără diferenţiere între toţi asiguraţii), încurajarea asigurărilor private pentru ceea ce nu acoperă pachetul se bază (condiţii de spitalizare preferenţiale, un număr mai mare de investigaţii decât cele din pachetul de baza etc.), acces la finanţarea din fondul asigurărilor publice atât a spitalelor publice, cât şi a celor private pentru a asigura, prin competiţie, servicii de cea mai bună calitate pentru pacient. Până acum, PSD mima public atenţia pentru nevoile oamenilor în privinţa serviciilor de sănătate. Ce zice ministrul Teodorovici arată că Guvernul PSD, din incompetenţă, din prostie şi din cauză că nu creează investiţii care să susţină cheltuielile crescute a ajuns să nu mai aibă bani şi se bucură la orice leu, chiar şi de la românii mai săraci”, susţine Buşoi.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat vineri că ar trebui făcute schimbări în zona de Sănătate, de asigurări, subliniind că plătim toţi, în funcţie de venit, mai mult sau mai puţin, dar tipul de servicii primit este acelaşi, ceea ce, în opinia sa, trebuie să se oprească”.
Acesta a vorbit despre diferenţierea tipurilor de asigurare, semnalând că sunt 17 milioane de beneficiari şi peste 5 milioane de plătitori.
„Nu este corect, în primul rând, faţă de dumneavoastră, contribuabil, faţă de români. Se face un calcul normal, logic, eficient şi legal. (…) În funcţie de cât plăteşti CASS, să ai mai multe variante: un prim pachet de bază, ai un alt venit, la care îţi creşte CASS-ul şi implicit contribuţia mai mare, atunci ai un al doilea pachet cu alt tip de servicii. Acesta este sistemul, cred, logic”, a spus Eugen Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a declarat sâmbătă că afirmaţia sa privind pachetele de servicii medicale a avut în vedere posibilitatea ca fiecare asigurat să-şi poată adăuga servicii medicale suplimentare.
„În primul rând, cred cu tărie că fiecărui cetăţean trebuie să-i fie respectat dreptul constituţional de a-i fi ocrotită sănătatea. Totodată, consider că un sistem de servicii funcţional este acela care se bazează pe principiile echităţii, universalităţii şi solidarităţii, nicidecum unul care să ducă la comportamente discriminatorii. În acest sens, declaraţia mea a vizat o mai bună administrare a fondurilor în sistemul medical şi, implicit, o îmbunătăţire a serviciilor medicale, nicidecum o adâncire a inegalităţii sociale. Consider că toţi românii, indiferent de veniturile realizate, trebuie să beneficieze de pachetul minim de servicii medicale. Afirmaţia mea a avut în vedere pachetele medicale extinse, respectiv posibilitatea ca fiecare asigurat să îşi poate adăuga servicii medicale suplimentare cum ar fi cele dentare, acoperirea cheltuielilor cu contribuţia la medicamente, îngrijirea la bătrâneţe sau în caz de invaliditate temporară sau permanentă, recuperare medicală etc.”, a explicat ministrul Finanţelor. AGERPRES