Carmen Iohannis va preda limba engleză la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu cel puţin până la sfârşitul primului semestru, reprezentanţii ISJ spunând că aceasta va avea apoi la dispoziţie trei variante: să continue la Sibiu, să se transfere la Bucureşti sau să intre în concediu fără plată.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu, Livia Creţulescu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a anunţat că va preda la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde este profesor de engleză, cel puţin până la sfârşitul primului semestru.”Doamna Iohannis va preda cel puţin până la finalul primului semestru. Acesta se va încheia în 31 ianuarie. Deocamdată, doamna Iohannis nu a anunţat ce urmează să facă începând cu cel de-al doilea semestru”, a declarat Livia Creţulescu.Potrivit acesteia, Carmen Iohannis are la dispoziţie trei variante: fie va continua să predea şi în cel de-al doilea semestru, fie va cere detaşare pe un post similar la Bucureşti, în cazul în care există disponibil un astfel de post în Capitală, fie poate intra în concediu fără plată.”Legea Educaţiei prevede posibilitatea ca, după zece ani de carieră, să poţi beneficia de un an de concediu fără plată”, a explicat Livia Creţulescu.Ea a precizat că, indiferent dacă se va detaşa la Bucureşti sau va intra în concediu fără plată, Carmen Iohannis va rămâne profesor titular al Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.Postul ocupat în prezent de Carmen Iohannis va deveni vacant, dar va fi ocupat temporar de o persoană care va fi detaşată până la revenirea în unitate a profesorului titular.Într-un interviu acordat presei locale sibiene la finalul anului trecut, întrebat dacă soţia sa va rămâne să profeseze la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns: „Va exista o perioadă de trecere. Am discutat chestiunea şi mă va însoţi, va exista o perioadă de tranziţie, dar în esenţă îşi doreşte să se implice alături de mine în rezolvarea unor probleme care ţin de Prima Doamnă”, a spus Iohannis.