Dreptul de a candida la alegeri este oferit tuturor, chiar și celor care s-au opus schimbării sistemului electoral, susține Valeriu Ghilețchi

Dreptul de a candida la alegeri este oferit tuturor, chiar și celor care s-au opus schimbării sistemului electoral. De această părere este vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru MOLDPRES.

Valeriu Ghilețchi a mai adăugat că speră că în campania electorală vor participa și partidele extraparlamentare, „deși au sunat unele voci că s-ar putea ca acestea să boicoteze alegerile”. Potrivit oficialului, „partenerii europeni consideră că alegerile trebuie organizate în mod liber și corect și toți actorii, inclusiv partidele proeuropene extraparlamentare, ar trebui să se implice în această campanie electorală”.

„E o situație interesantă. Cunosc unele persoane care și-au exprimat intenția să candideze pe circumscripții uninominale. În toată perioada aceasta ei au criticat, s-au opus schimbării sistemului electoral și acum vor să candideze folosind acest instrument. Dar nu poți să le negi acest drept, este un drept oferit tuturor, chiar și celor care s-au opus schimbării sistemului electoral. Urmează să vedem care partide vor participa și care vor fi candidații”, a precizat Ghilețchi.

Oficialul a specificat că și el intenționează să candideze în una din circumscripțiile uninominale, dar decizia finală va fi anunțată ulterior.

Valeriu Ghilețchi, care reprezintă în Legislativ grupul parlamentar Popular European, a declarat că Partidul Popular European din Moldova își pregătește echipa cu care va participa la alegeri. „Au loc discuții. Sunt anumite propuneri, dar nu este o listă finalizată, nu este o decizie luată. Urmează probabil să fie convocat și Consiliul Politic Național al partidului pentru a aproba candidaturile. Toate aceste lucruri sunt încă în discuții”, a conchis Ghilețchi.

Potrivit unei decizii a Parlamentului, alegerile parlamentare vor avea loc pe 24 februarie.

(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)