Deja vu în Copou: Politehnica Iaşi – Viitorul Constanţa 1-2 (1-2)

Cele trei victorii consecutive obţinute în confruntările cu Concordia şi Dinamo acasă şi cu FC Voluntari în deplasare s-au dovedit a fi, în final, doar un simplu foc de paie pentru elevii lui Flavius Stoican, care şi-au „revenit” repede şi au bifat două înfrângeri la rând, prima în deplasare, la Gaz Metan, urmată, vineri seara, în Copou, de eşecul în faţa echipei lui Gică Hagi, formaţia Viitorul Constanţa. Fără Qaka şi Sin, suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene şi fără Mihalache, accidentat de mai mult timp, ieşenii au făcut din nou o partidă slabă, fiind învinşi fără drept de apel de o trupă care a ştiut să speculeze foarte bine oportunităţile create în faţa porţii lui Rusu. Oaspeţii au deschis relativ repede scorul, în min. 20, prin Ianis Hagi, care nu l-a iertat pe goal keeper-ul gazdelor, după o fază simplă la marginea careului. În min. 29, Mihăescu, care a prins gustul golului, după reuşita din urmă cu trei etape, de la Voluntari, trimite de puţin, cu capul, pentreu transversala porţii lui Cojocaru. Văduţ se joacă cu nervii lui Gică Hagi în min. 34, când găsit excelent în careu de Ianis şutează slab dintr-o poziţie favorabilă. Un minut mai târziu, Flores şutează frumos de la 30 de metri, însă balonul trece pe lângă transversală. În min. 42, Andrei Cristea restabileşte egalitatea pe tabela de marcaj, după ce execută impecabil penalty-ul acordat uşor de arbitrul Horaţiu Feşnic, după o fază confuză în careul oaspeţilor. Scorul pauzei avea însă să fie stabilit în min. 45, tot din penalty, de acelaşi Ianis Hagi (cel mai bun jucător de pe teren), în urma unui fault făcut de Panţâru în suprafaţa de pedeapsă. Iniţial, penalty-ul fusese executat de Denis Drăguş şi apărat de Rusu, însă cavalerul fluierului a dictat repetarea loviturii, întrucât un jucător al gazdelor, în speţă Platini, intrase în careu. În repriza secundă, la adăpostul avantajului de pe tabelă, oaspeţii s-au retras în apărare, lăsând voit iniţiativa gazdelor, pentru a putea specula orice oportunitate pe contraatac. Iaşul pierde pentru prima dată în acest campionat pe teren propriu şi se îndepărtează de locurile de play off. Au evoluat echipele:   Poli Iaşi: Rusu – Zaharia (min. 46 Enoh), Mihăescu (min. 77 N’Dongala), Frăsinescu, Panţîru – L. Rus, Cioinac – Platini, Flores, Sanoh – Cristea (min. 77 Aguinaldo); Viitorul: Cojocaru – Lima (min. 54 Ghiţă), Ţîru, Luchin, de Nooijer – V. Achim (min. 61 Artean), Băluţă,  Vînă – I. Hagi, Voduţ (min. 71 Houri), Drăguş. După această etapă, campioantul se va întrerupe pentru două săptămâni, pentru a face loc meciurilor echipei naţionale cu Lituania (în depalsare) şi Serbia (pe teren propriu) din Liga Naţiunilor. După reluare, Politehnica Iaşi va juca în etapa a XII-a, în deplasare, vineri, 19 octombrie, de la ora 21.00, în compania campioanei en-titre, formaţia CFR Cluj. (Edmond Macri)