Breaking News

Ludovic Orban: Dacă nu se adună cvorumul la referendum va fi vina lui Dragnea

Preşedintele PNL Ludovic Orban susţine că deplânge implicarea „total neoportună şi nesinceră a PSD şi a lui Liviu Dragnea” în referendumul pentru familie, argumentând că, dacă nu se va aduna cvorumul pe tema modificării Constituţiei, este vina exclusiv a faptului că „liderul social-democrat a încercat să confişte această acţiune”, potrivit Agerpres. „Vreau să spun câteva cuvinte despre modul în care s-a derulat campania de o parte şi de alta, respingând orice fel de exagerare din partea oricărui părţi. De asemenea deplâng implicarea total neoportună şi nesinceră a lui Liviu Dragnea şi a PSD în acest referendum şi le spun tuturor românilor că acest referendum nu este nici al PSD, nici al lui Liviu Dragnea, este un referendum care ne priveşte pe fiecare dintre noi şi este un referendum prin care decidem modul în care va funcţiona familia, dacă va funcţiona sau nu în sensul creştin, în sensul moralei creştine. (…) N-ar trebui să îşi asume nimeni acest lucru. Sigur că pe tot ce pune mâna Dragnea se ofileşte, se compromite sau se distruge. Dacă nu se va aduna cvorumul pe această temă în care opinia majorităţii zdrobitoare a populaţiei este bine cunoscută, pentru că s-au făcut foarte multe sondaje, este vina exclusiv a faptului că Dragnea a încercat să confişte această temă în interes propriu şi că a determinat foarte mulţi români să nu vină la acest referendum numai pentru a nu-i face un serviciu lui Dragnea”, a declarat Orban, după ce a votat la şcoala gimnazială nr.1 din Dobroeşti. (sursa: Hontnews.ro)