Breaking News

Florin Jianu: Scăderea TVA la 5% în turism, un concurs populist, fără un studiu de impact

Scăderea TVA la 5% în turism este, cred, un concurs populist fără un studiu de impact, de cine reduce mai mult o taxă sau alta, a declarat, marţi, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate.

„Consider că e un concurs. Eu am făcut TVA de 9% în turism, dar atunci avea sens, logică. Nu aveai cum să vinzi un salam dimineaţa cu un TVA, iar la prânz cu altul. Cred că e un concurs de cine scade taxele mai mult. Culmea, hotelierii nu au cerut această scădere. Pentru că scăderea unor taxe la nivel central se poate regăsi în creşterea unor taxe locale. Ce îi convine unui antreprenor de pe litoral că îi scade TVA-ul cu 4%? El aparent încasează mai mult, dar primăria locală nu mai primeşte de la MFP banii pe care îi primea pentru că se încasează mai puţin la buget cu 4%. La nivel local, antreprenorului din turism îi pot creşte impozitul pe hotel de două, trei ori. Şi atunci antreprenorul plăteşte de fapt dublu, chiar dacă aparent fiscalitatea scade”, a precizat Florin Jianu.

Acesta a apreciat că sunt necesare studii de impact în momentul în care se dau legi pentru a se şti ce efecte are o anumită măsură adoptată. Mai mult, Jianu vrea să ceară, ca preşedinte al CNIPMMR, ca toate legile să aibă la bază un studiu de impact discutat şi cu comunitatea de afaceri.

Guvernul a adoptat, în data de 4 octombrie, reducerea TVA la 5% în domeniul turismului, pentru cazare, servicii de restaurant şi catering, dar şi pentru utilizarea facilităţilor sportive, a parcurilor de distracţii şi recreative, precum şi eliminarea redevenţei pentru apa geotermală şi apa minerală naturală, utilizată la buvetele publice. AGERPRES