Bahrein, Camerun şi Filipine au fost alese vineri în Consiliul Drepturilor Omului al ONU de către Adunarea generală a Naţiunilor Unite, în cadrul unui scrutin care nu a presupus competiţie, dar ale cărui rezultate au fost criticate de mai multe ONG-uri din Europa, SUA sau Canada, relatează AFP.
Miza scrutinului o reprezentau o treime din mandatele din Consiliul Drepturilor Omului, care are 47 de membri şi are sediul la Geneva. Pentru ca un stat să fie ales a fost necesară o majoritate de 97 de voturi din partea celor 193 de ţări membre ale ONU. Pentru cele 18 mandate aflate în joc, cu o durată de trei ani (2019-2021), s-au prezentat 18 candidaţi.
Pentru prima dată de la crearea Consiliului, în 2006, cu scopul de a promova şi apăra drepturile omului în lume, fiecare regiune interesată a ajuns în prealabil la un acord asupra candidaţilor, suprimând astfel orice competiţie între state.
Pe lângă Bahrein (cu 165 voturi pentru), Camerun (176 voturi) şi Filipine (165 de voturi), au fost alese de asemenea Eritreea (160 de voturi), Somalia (170 de voturi) şi Bangladesh (178 de voturi).
Mai multe ONG-uri europene, din SUA şi din Canada au denunţat faptul că aceste şase ţări nu sunt „calificate” să facă parte din Consiliul Drepturilor Omului, dată fiind prestaţia lor precară în acest domeniu.
„Favorizând ţări care încalcă drepturile omului şi nu prezintă decât un număr de candidaţi echivalent cu numărul de locuri vacante, grupurile regionale riscă să submineze credibilitatea şi eficacitatea Consiliului”, a subliniat Human Rights Watch.
Din cele 18 locuri care au fost atribuite, cinci revin Africii – Burkina Faso, Camerun, Eritreea, Somalia, Togo -, cinci regiunii Asia-Pacific – Bahrein, Bangladesh, Fiji, India, Filipine -, două Europei de est – Bulgaria, Republica Cehă -, trei Americii Latine-Caraibe – Argentina, Bahamas, Uruguay – şi trei Europei de Vest şi altor state – Austria, Danemarca, Italia.
SUA s-au retras în iunie din Consiliu, acuzându-l de „ipocrizie”, mai ales faţă de Israel, aminteşte AFP.AGERPRES