Autoritățile locale din Întorsura Buzăului, oraș în care joi dimineață s-au înregistrat minus 34,6 grade Celsius, întâmpină dificultăți în aprovizionarea cu rumeguș a centralei termice care asigură apă caldă și căldură blocurilor și unor instituții publice.
Primarul orașului, Leca Băncilă, a declarat pentru AGERPRES că în momentul de față nu sunt probleme cu funcționarea centralei, însă este îngrijorat pentru că iarna e lungă și grea, iar rumegușul este greu de procurat.
„E, într-adevăr, foarte frig, dar obișnuința e a doua natură. Trăim aici și ne-am obișnuit cu frigul. Oamenii s-au pregătit pentru iarnă, mai puțin centrala termică pentru că rumegușul e scump și greu de procurat. Nu avem de unde cumpăra de pe o zi pe alta, firmele care exploatează lemnul au fost în concediu de sărbători și au oprit lucrul. A apărut și o piață a rumegușului, se vinde cu 10 euro metrul cub, e scump de ne ‘omoară’. Ne chinuim, e greu, dar până acum nu s-a tremurat de frig din cauza asta și sper ca nici de acum înainte. Chiar azi merg la negocieri cu o firmă, trebuie să ieșim din iarnă, nu avem încotro. În genunchi, dar vom ieși, nu putem lăsa oamenii fără căldură la minus 34 de grade”, a declarat primarul Leca Băncilă.
El a menționat că pentru a fi evitate astfel de situații, Primăria va încerca pe viitor să-și asigure din resurse proprii necesarul de combustibil pentru centrala termică. „Vom genera o soluție ca să nu mai depindem de alții. Anul acesta vom cumpăra un tocător și vom aduna tot ce înseamnă deșeuri de lemn din zonă”, a mai spus primarul Întorsurii Buzăului.
Centrala termică pe rumeguș de la Întorsura Buzăului a fost pusă în funcțiune în anul 2004, fiind construită printr-un program finanțat de guvernul danez și cel român, care au mai sprijinit instalarea unor centrale similare în localitățile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei și Vlăhița. Leca Băncilă a menționat că la acea vreme rumeguș se găsea „pe toate drumurile”, gaterele nu mai știau cum să scape de el, dar între timp au apărut mai multe centrale pe biomasă, precum și firme care produc panouri PAL din aceste deșeuri.
Joi dimineață la Întorsura Buzăului s-au înregistrat minus 34,6 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură atmosferică din acest an. A fost a treia zi extrem de geroasă din acest an — pe 1 ianuarie s-au înregistrat minus 31,7 grade Celsius, iar pe 7 ianuarie, a doua zi de Bobotează, au fost 28,8 grade Celsius la Întorsura Buzăului. Meteorologii spun că mai urmează o noapte cu ger năpraznic, după care vremea se va încălzi ușor. La Întorsura Buzăului, supranumită și Mica Siberie, iarna ține aproape șase luni pe an. Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în județul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu a mai fost atins din anul 1939.