Ordinul Arhitecților din România (OAR) – filiala Iași și Uniunea Arhitecților din România organizează, în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), cel mai important eveniment destinat arhitecturii în Iași, desfăşurat în acest an, este vorba despre MUST-ul de Arhitectură 2018, eveniment care se desfăşoară sub sigla „2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural”, stabilit de Comisia Europeană în cadrul Forumului Culturii Europene de la Milano din 2017 și are ca temă principală „LOST/FOUND – spații recent recuperate”. „MUST-ul de Arhitectură a avut deja câteva evenimente desfășurate la finalul săptămânii trecute, începând cu 12 octombrie, dar până pe 20 octombrie, când se vor încheia lucrările acestei manifestări, va avea loc o importantă conferință – „Catedralele Unirii”. La evenimentul de vineri, 19 octombrie, de la ora 10.30, de la Palatul Mitropolitan, sunt invitați cei mai reputați arhitecți cu preocupări și expertiză în domeniul arhitecturii sacre. Cel mai sonor nume este al lui Ioan Augustin, cel care a conceput proiectul original al Catedralei Patriarhale în 2002, în urma câștigării unui concurs național pe această temă, alături de o echipă de profesori și studenți de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. În final, s-a schimbat amplasamentul catedralei, care a devenit a Mântuirii Neamului, iar proiectul acestuia nu a mai fost folosit. Alături de el vor dezbate Ana Maria Goilav, de la aceeași universitate, cea care a proiectat biserica cu hramul „Sf. Maxim Mărturisitorul” din capătul Copoului, cât și Sorin Vasilescu, de la aceeași universitate, și Marius Vasileanu”, precizează organizatorii, într-un comunicat. Un alt eveniment major programat în cadrul MUST-ului de Arhitectură de la Iași este organizat în Sala „Verdi”, de la Congres Hall, din cadrul Complexului Palas, vineri, la ora 17.00, când arhitectul Elena Nedelcu va vorbi una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Europa în momentul de față, fiind partener al EMBT Miralles Tagliabue, din Spania. În cadrul MUST-ului de Arhitectură se va desfășura gala de decernare a premiilor pentru secțiunea 8 – „Publicații de arhitectură” a Bienalei Naționale de Arhitectură 2018, sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 11.00, la Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Organizat în luna octombrie a fiecărui an și aflat la cea de-a IV a ediție, MUST-ul de Arhitectură are drept scop apropierea domeniului arhitectural de comunitatea ieșeană și crearea mediului adecvat schimbului de idei între arhitecți, reprezentanți locali ai administrației publice și cetățeni ai comunității ieșene, interesați de dezvoltarea acestui domeniu. „Și la această ediție a MUST-ului toamnei ieșene sperăm să vă avem alături la sărbătoarea arhitecturii, fie la conferințe și expoziții, fie prin prezența la workshop-uri, tururi ghidate sau vorbiri colocviale”, a declarat prof. univ. dr. arh. Mihai Corneliu Drișcu, decanul Facultății de Arhitectură a TUIASI și președinte al OAR Iași Astfel, MUST-ul de Arhitectură înglobează conferințe, mese rotunde, workshop-uri, prezentări și concursuri de arhitectură, care tratează teme și tendințe actuale din domeniu. Keynote speakeri ai MUST-ului de ARHITECTURĂ sunt arh. Carol Ross Barney, Chicago, USA, arh. Augustin Ioan de la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, București, și arh. Elena Nedelcu, partener al Miralles Tagliabue EMBT, Barcelona, Spania. În cadrul meselor rotunde se vor dezbate subiecte legate de influențele, pe care le suportă arhitectura momentului, dar și cu privire la arhitectura de patrimoniu și la modalitățile de protejare și revitalizare a clădirilor cu importanță istorică, atât din Iași, cât și din țară. Urmând tradiția inițiată odată cu organizarea MUST-ului de Arhitectură în 2015, va fi lansat concursuri de eseuri intitulat „Arhitectura Celuilalt”, ediția a IV-a, adresat tuturor celor interesați de discursul teoretic de arhitectură. Conferințele și mesele rotunde vor avea loc anul acesta în Sala Verdi – Palas Mall, Palatul Mitropolitan, Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității „Gheorghe Asachi” din Iași și în Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Parteneri ai evenimentului sunt și filialele OAR Bacău-Neamț și Nord-Est, Registrul Urbaniștilor din România și asociația ProEvent, Patronatul Producătorilor de Tâmplărie, Primăria Municipiului Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Direcția Județeană de Cultură Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Creart şi Asociația ARHIAS. (E.M.)