17 cetățeni moldoveni din 22, care se aflau în dificultate în Regatul Spaniei, s-au întors astăzi în Republica Moldova. Ceilalți cinci cetățeni au luat decizia de a rămâne în continuare în Spania la un alt angajator, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.
Repatrierea cetățenilor moldoveni a devenit posibilă grație acțiunilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Spaniei, Consulatului Republicii Moldova la Istanbul, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), precum și autorităților spaniole locale și centrale.
Începând cu apariția primelor informații, privind cazul cetățenilor moldoveni aflați în dificultate în regiunea spaniolă Albacete, Ambasada Republicii Moldova la Madrid a întreprins o serie de acțiuni pentru acordarea ajutorului plenar acestora. Astfel, au fost notificate autoritățile spaniole, agentul consular s-a deplasat la fața locului, misiunea a asigurat cetățenii moldoveni cu produse de primă necesitate și a mijlocit contactele cu forțele de ordine, precum și în toate acțiunile legate de identificarea unui loc de cazare temporară și în final repatrierea acestora în Republica Moldova.
În urma depunerii depozițiilor și finalizării procesului de judecată, care a avut loc la finele săptămânii curente, cu sprijinul OIM au fost achiziționate biletele de călătorie cu avionul spre Chișinău prin Istanbul, iar Consulatul Republicii Moldova la Istanbul a acordat toată asistența necesară cetățenilor moldoveni pe perioada escalei.