Alianţa pentru Centenar a lansat, astăzi, la Iaşi, campania de strângere de semnături „Un milion pentru Unire”, care are ca scop modificarea Constituţiei, prin introducerea unui preambul în care va fi menţionată ideea de reîntregire naţională. „Experții noștri constituționali analiști atât de la Chișinău, cât și de la București, lucrează la fraza finală a preambulului Constituției, care să prevadă libertatea poporului român de a se reunifica pașnic în concordanță cu tratatul de la Helsinki 1975, într-o frază similară cu cel aflat în Constituția Germaniei „, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”. Prezent la conferinţa de presă desfăşurată la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a fost primul care a semnat, la Iaşi, în cadrul acestei campanii. Ieşenii pot semna pentru Unirea Basarabiei cu România fie la cele două corturi instalate în Piaţa Unirii şi, respectiv, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, fie electronic, la adresa www. semnez.eu. Liste pentru semnături vor fi deschise în toate oraşele din România şi Republica Moldova, precum şi în Diaspora. Organizatorii speră să strângă semnăturile necesare pentru modificarea Constituţiei până cel mai târziu în vara anului viitor. Alianţa pentru Centenar cuprinde peste o sută de asociaţii civice şi organizaţii non-guvernamentale de pretutindeni, care militează pentru pentru Unirea Basarabiei cu Ţara-Mamă, România. (E.M.)