Miercuri, 31 octombrie 2018, de la ora 10.00, în Sala Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a avut loc deschiderea oficială a unei importante conferințe științifice cu participare internațională, având ca domeniu principal Ingineria Chimică – ICCE 2018 și ca tematică aplicată „Materiale inovative și procese pentru o dezvoltare susținută”. Aceasta este organizată de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), Fundația TUIASI și se desfășoară sub patronajul Academiei Române în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie.
La deschiderea conferinței au participat membrii colectivului academic al TUIASI, cât și cercetătorii ce participă la eveniment, iar în timpul deschiderii s-au aflat la prezidiu prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, și prof. univ. dr. ing. Irina Volf, chairman al conferinței.
În discursul său, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul universității, le-a adresat bun venit invitaților și participanților la conferință, mulțumind și colegilor de la facultate pentru organizarea celei de-a patra ediții a conferinței internaționale. „Prima ediție a ICCE a debutat cumva timid în anul în care sărbătoream 100 de ani de existență a învățământului de inginerie chimică în Iași. Iată că această conferință a crescut și s-a alăturat în mod firesc celeilalte conferințe internaționale recunoscute organizată de facultate, cea de ingineria mediului. În acest mod se completează întregul care definește domeniile de interes și de excelență ale facultății noastre. Ingineria chimică este domeniul care a plasat Universitatea Tehnică în Top 500 Shanghai (de fapt în primele 400 de universități) și care contribuie în mod decisiv la poziționarea noastră pe locul 5 între universitățile românești după fondurile de excelență acordate pe baza performanțelor științifice“, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
La ICCE 2018 participă 125 de cercetători din România, Algeria, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Mexic, Republica Moldova, Rusia, Spania, Ungaria, SUA, dar și parteneri din industrie, precum Chimcomplex SA Borzeşti, Zeelandia SA România şi Panifcom SA Iaşi. Se vor prezenta lucrări sub formă de comunicări şi postere, iar fiecare dintre cele trei zile va fi deschisă de conferinţe plenare susţinute de personalităţi din domeniul Inginerie chimică şi dezvoltăre durabilă.
În discursul inaugural, prof. univ. dr. ing. Irina Volf a punctat faptul că este un efort organizatoric semnificativ organizarea o dată la doi ani a conferinței și că manifestarea de miercuri, 31 octombrie 2018, a fost dedicată Centenarului Marii Uniri, la fel cum este întregul eveniment științific. Vor exista 10 conferințe plenare și mai mult de 100 de comunicări științifice în trei secțiuni principale: Advanced materials, manufacturing and processes; Biotechnology and bio-based industries şi Environmental engineering and management, participând cercetători de la 45 de universități și institute de cercetare din 12 țări.
„Este Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului din Iași locul care poate coagula cele mai noi direcții de cercetare în domeniu? Noi sperăm că este și în demersul nostru am pornit de la tradiția de peste 100 de ani de învățământ de inginerie la Iași. În ciuda programului dedicat, am dedicat și timp pentru a ne cunoaște, pentru a împărtăși idei și experiențe, pentru a ne bucura de momente petrecute împreună în unul dintre cele mai frumoase orașe ale României“, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Volf.