Duminică 4 noiembrie, singurul parc natural și de aventură off-road din Moldova aniversează un an de la deschiderea oficială. Cu această ocazie, Enduro Ranch găzduiește cea de-a a IX-a ediție a „X-ENDURO Festival IAȘI 2018 Hardcore Moldovenesc”. X-Enduro Festival este primul festival de acest gen din Regiunea de Nord-Est a țării, fiind un „start-up” pentru festivalurile din Câmpulung Moldovenesc, Piatra Neamț, Gura Humorului și Târgu Neamț. În 2018, îndrăgitul festival devine “internațional”, deoarece vor fi prezenți participanți de peste Prut, de la “Hard Enduro Basarabia” dar și din Marea Britanie – Ștefan Pentilescu, ce vine special la Iași pentru eveniment. De asemenea, aliniat la start va fi și Mihail Cociu, multiplu campion de motocross în campionatele României, Republicii Moldova și Ucrainei. Până acum s-au înscris în jur de 50 de sportivi din țară și mai ales din zona Moldovei. Potrivit organizatorilor, demonstrația de motociclism este o întâlnire a pasionaților de enduro pentru socializare, pentru prezentarea zonei și pentru antrenament, întreg festivalul desfășurându-se sub semnul prieteniei și al distracției. Duminică, 4 noiembrie, intrarea publicului este liberă, vârful de interes fiind între orele 11.00 și 14.00. Deși nu se desfășoară o competiție sportivă, în vederea menținerii unui climat de siguranță atât pentru participanți cît și pentru spectatori, la Festivalul X-Enduro vor fi prezente echipaje de intervenție de la Jandarmerie, ISU, Poliție și Crucea Roșie Iași. “Traseul pregătit anul acesta, deși mai scurt, este mai spectaculos. Este un traseu hard-enduro, cu obstacole naturale și artificiale, presărat cu adrenalină la fiecare ravenă. Ne bucurăm că și în 2018, festivalul organizat ca de obicei în primul weekend din noiembrie are loc la enduranch. Motociclismul enduro este un sport frumos care merită promovat”, a declarat Orestte, coordonatorul clubului ieșean de motociclism X-Enduro. Reamintim că parcul privat „enduranch” este deschis indiferent de anotimp, zi sau noapte, accesul se realizează pe bază de rezervare iar persoanele juridice și grupurile organizate au prioritate. Adresa parcului este Strada Ana Ipătescu nr.8, sat Pietrărie, comuna Bârnova, județul Iași. Enduro Ranch este spațiul ideal pentru turism experențial, singurul din Nord-Estul României, adică din estul sălbatic. (E.M.)