Începând de anul viitor, ieşenii vor avea la dispoziţie o nouă destinaţie externă de vacanţă, oferită de agenţia de turism Christian Tour. Astfel, săptămânal, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi va opera o cursă charter către Hurghada, cel de-al doilea oraş ca dimensiune de pe coasta Mării Roşii. Anunţul a fost făcut, marţi, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Iaşi, de Maged Erian, directorul general al Christian Tour. „Pe lângă cursa charter spre Antalya, care s-a bucurat în acest an de un real succes în rândul turiştilor ieşeni, de anul viitor, compania noastră va inaugura o nouă cursă charter, către staţiunea turistică Hurghada. Aici, turiştii vor avea la dispoziţie hoteluri de patru şi cinci stele şi regim de masă all inclusive, la care se adaugă numeroase facilităţi pentru petrecerea unei vacanţe reuşite. În plus, de la Hurghada, turiştii vor avea posibilitatea de a efectua excursii opţionale, la obiective precum Piramidele din Gizeh ori Valea Regilor”, a declarat Maged Erian. Directorul general al Christian Tour a adăugat că, pentru viitor, compania are în plan includerea în oferta de vacanţă a ieşenilor şi a altor destinaţii externe. Durata zborului Iaşi – Hurghada, care va deveni operaţional începând cu data de 24 mai 2019, este de circa trei ore şi jumătate, preţul pentru un pachet care include șapte nopți de cazare, toate mesele, transport cu avionul, transferuri de la aeroport la hotel și retur și asistență turistică, fiind de 500 de euro. La rândul său, Cătălin Bulgariu, directorul general al Aeroportului Internaţional Iaşi, prezent, de asemenea, la conferinţa de presă, a anunţat, în premieră, că începând de la anul, Christian Tour va inaugura o cursă charter şi către insula Creta (Grecia). Acesta a adăugat că a discutat cu reprezentanţii agenţiei de turism despre posibiltatea ca începând de anul viitor, Iaşul să fie inclus pe lista circuitelor turistice de tip city-break. „‘Cu siguranță, în 2019, de pe Aeroportul Iași vor exista mai multe curse charter decât anul acesta, începând din luna iunie până în septembrie sau chiar octombrie, iar interesul nostru este să atragem un număr cât mai mare de turiști în zonă”, a spus Cătălin Bulgariu. (Edmond Macri)