Filmul burlesc ‘The Grand Budapest Hotel’ (Hotel Grand Budapest) al realizatorului american Wes Anderson a primit, vineri, 11 nominalizări la premiile Academiei britanice de film BAFTA, care sunt un punct de reper în cursa Oscarurilor. Filmele ‘Birdman’ (Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței) și ‘The Theory of Everything’ au primit câte zece nominalizări, ‘The Imitation Game’ (The Imitation Game. Jocul codurilor) nouă, iar ‘Boyhood’ (12 ani de copilărie) și ‘Whiplash’ câte cinci. ‘The Grand Budapest Hotel’, care obținut tot atâtea nominalizări ca și ‘Gravity’ anul trecut, a fost selectat, printre altele, la categoria cel mai bun film, cel mai bun actor (Ralph Fiennes) și cea mai bună regie. Ceremonia de înmânare a premiilor va avea loc la 8 februarie și este așteptată cu nerăbdare având în vedere calitatea selecției de anul acesta, relatează AFP.