Volumul Moștenitorii Securității, de Marius Oprea, apărut de curînd la Editura Polirom (ediția a II-a revăzută și adăugită), este cîștigătorul Premiului Saloanelor „Liviu Rebreanu” 2018, acordat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, la cea de-a XXXVI-a ediție a Festivalului Național de Proză „Liviu Rebreanu”.
Ce i-a deosebit pe securişti de restul oamenilor? Cum au ajuns ei să-i bată, să-i aresteze şi chiar să-i ucidă pe cei cîţiva care aveau curajul să spună că regele e gol şi să-i umilească pe cei care îndrăzneau să asculte într-o tăcere resemnată adevăruri elementare? Formulînd răspunsuri la asemenea întrebări şi plecînd de la propria experienţă a contactului cu Securitatea în 1988, Marius Oprea alcătuieşte o istorie a transformărilor acesteia de la totalitarism la democraţie, cu scopul de a descoperi ceea ce se află dincolo de amintirea traumatizantă sau de mit. Volumul oferă informaţii despre ce s-a ales de moştenirea şi mai ales de moştenitorii fostei poliţii politice comuniste, într-o încercare de a-i cuantifica reziduurile în lumea în care trăim.
„Eroii cărţii nu sînt doar securiştii pe care am avut nefericirea să-i cunosc direct, ci şi activiştii fostului partid comunist, ofiţerii fostului DSS şi informatorii lor, toţi cei care reprezintă atăzi nu numai «securitatea mea», ci «a noastră, a tuturor». Ei, moştenitorii sistemului comunist şi ai poliţiei politice, ei, zeii de lut ai unui trecut întunecat şi ai acestui prezent confuz, sînt personajele acestei cărţi.” (Marius Oprea)