În premieră, parlamentul va organiza jocul intelectual pentru tineri ”Cunoaște-ți Parlamentul”, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
24 de elevi erudiți din Ungheni, Criuleni, Hâncești și Chișinău vor răspunde la o serie de întrebări despre istoricul și activitatea legislativului. Cele patru echipe vor parcurge individual un traseu stabilit de organizatori, format din muzeul parlamentului, bibliotecă, sala pentru conferințe de presă, sala Europei, iar, în final, se vor întâlni toate în sala de ședințe plenare.
Fiecare sală îi va întâlni cu o probă intelectuală, care va pune la încercare atât cunoștințele participanților, cât și abilitățile de lucru în echipă. Echipele vor avea acces dintr-o sală în altă numai după ce vor găsi parola care să-i conducă mai departe, răspunzând corect la toate întrebările pregătite de organizatori.
Învingătorii concursului vor fi anunțați în sala de ședințe plenare de către președintele parlamentului, Andrian Candu.
Cele patru echipe selectate de parlament sunt învingătorii seriei de jocuri intelectuale „Ce? Unde? Când?” cu tematică electorală. Este vorba de echipa Liceului Teoretic “Vasile Alecsandri” din Ungheni, echipa Liceului Teoretic “Boris Dînga” din Criuleni, echipa Liceului Teoretic “Mihail Sadoveanu” din Hâncești și echipa Liceului Teoretic Republican “Aristotel” din Chișinău.
Jocul intelectual se desfășoară în cadrul campaniei de promovare a educației pentru drepturile omului și cetățeniei democratice, organizată în contextul marcării a 70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Jocul intelectual pentru tineri ”Cunoaște-ți Parlamentul” va avea loc marți, 11 decembrie, începând cu ora 13.00.