Începând cu 1 ianuarie 2019 intră în vigoare Legea pentru modificarea unor acte legislative din iulie 2018, care prevede reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă persoanelor care au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie, transmite IPN. Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, persoanele care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limita de vârstă, vor beneficia de reexaminarea pensiei. Recalcularea va fi efectuată pe etape, în funcție de anul ieșirii la pensie și durata stagiului de cotizare realizat după stabilirea pensiei. În primul rând, începând cu 1 ianuarie 2019 vor avea dreptul la reexaminarea pensiei persoanele care s-au pensionat până la 1 ianuarie 1999 și au realizat un stagiu de cotizare după pensionare 15 ani sau mai mult. Iar pensiile acelor beneficiari care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani vor fi revizuite în următorul an. Beneficiarii de pensii care se încadrează în categoria celor care li se reexaminează pensia de la 1 ianuarie 2019 sunt în drept să depună cerere la casa teritorială de asigurări sociale conform locului de trai după 1 ianuarie 2019. În cazul beneficiarilor de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999, reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă se va efectua începând cu 1 ianuarie 2021, eșalonat, conform prevederilor legii în funcție de durata stagiului de cotizare realizat după stabilirea pensiei.