Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei Limbii Romani – 16 iunie.
„Anual, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii rome se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, organizaţiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic şi/ sau financiar, după caz, organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. În instituţiile de învăţământ în care se predă limba romani ca limbă maternă, în ziua de 16 iunie se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători”, se arată în lege.
Tot marţi, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004 şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. AGERPRES