Ivanka Trump, fiica preşedintelui american Donald Trump, va ajuta SUA să-şi găsească un candidat pentru funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale, doar că nu va fi ea acela, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin şi secretarul general interimar al Casei Albe Mink Mulvaney ”i-au cerut Ivankăi Trump să ajute la procesul de numire al SUA, deoarece ea a lucrat strâns cu conducerea Băncii Mondiale în ultimii doi ani”, iar ”informaţiile potrivit cărora ea ar putea fi numită sunt false”, se subliniază în comunicat.
Jim Yong Kim a părăsit brusc postul săptămâna trecută, cu trei ani înainte de încheierea mandatului său, pentru a ocupa un post în sectorul privat.
În mod tradiţional, SUA îl desemnează pe preşedintele Băncii Mondiale, instituţie ce finanţează ţările în curs de dezvoltare, lăsând în grija europenilor să-l aleagă pe şeful Fondului Monetar Internaţională (FMI).
Această tradiţie, respectată de la naşterea instituţiilor la Bretton Woods (SUA) în 1944, ai căror principali acţionari sunt americanii şi europenii, se confruntă din ce în ce mai mult cu critici din partea ţărilor emergente şi a numeroase organizaţii neguvernamentale (ONG).
Casa Albă a reamintit iniţiativele Ivankăi Trump în domeniul dezvoltării. La reuniunea G20 de la Hamburg din 2017, Banca Mondială şi fiica preşedintelui SUA au lansat un fond de 1,6 miliarde de dolari pentru a ajuta femeile din ţările în curs de dezvoltare să înfiinţeze întreprinderi.
Cotidianul The Financial Times a evocat numele Ivankăi Trump pentru preşedinţia Băncii Mondiale, dar fără să citeze surse. Sunt vehiculate de asemenea numele lui David Malpass, unul dintre înalţii responsabili ai Trezoreriei, precum şi cel al fostei ambasadoare americane la ONU Nikki Haley.
Candidaţii pentru preşedinţia Băncii Mondiale vor trebui să-şi prezinte dosarul în perioada 7 februarie – 14 martie, a indicat instituţia, precizând că numirea noului său şef va avea loc înainte de reuniunile din primăvară, care se ţin în săptămâna ce începe cu 8 aprilie. AGERPRES