DUS CU CAPUL

Ba pe-a mă-tii! Aceasta este formula câștigătoare a disputelor de pe scena politică a țării. Să nu fiu înțeles greşit. Nu putem vorbi despre dispute politice. Nici pe de parte. Acestea Au dispărut în ultimul timp din agenda de lucru a liderilor politici, a oamenilor de stat implicați în destinele țării. Vorbim deja doar despre mahalagismele unui comportament de ”băieți de cartier”, de la periferia interesului naţional.
Marele și gravul deficit de comunicare este conjugat cu miștocăreala întreținută de formula câştigătoare amintită în debutul acestui editorial.
Nu mai suntem în stare nu doar să-l ascultăm pe cel de lângă noi, cât mai ales să să-l înțelegem, să-i apreciem faptele bune sau să-i criticăm minusurile. A critica, nu înseamnă a distruge, așa cum încercăm acum să definim termenul.
Pentru actorii de pe scena politică românească, de 30 de ani există un text din ce în ce mai agresiv, o punere în scenă din ce în ce mai grobiană, ceea ce ne transformă în țara care s-a specializat în războiul fratricid, în atacurile de gherilă, în promovarea dușmăniei de moarte în locul disputelor politice.
Nici un dușman tradițional care este în stare să ne amenințe, chiar la nivel ipotetic, nu demonstrează atâta nervozitate cum o fac adversarii politici dâmbovițeni. Noi, pe scena politică internă, suntem mult mai agresivi, mult mai ”sălbatici” decât putem fi împotriva celor care ne amenință și ne batjocoresc pe față, din exterior. Mai mult, opoziția noastră politică nu ezită să alimenteze atacurile împotriva României, luându-și aliați pe cei care cred că dacă ne vor speria ne vor și înfrânge.
Ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 2018 la Bruxelles, în plenul Comisiei Europene, ne-a amintit că trădarea de neam este un atribut istoric al urmașilor dacilor, ale celor care și l-au vândut și pe Burebista și pe Decebal și pe Mihai Viteazu și pe toți domnitorii puși în fața vânzărilor de neam în avantajul intereselor lor personale. Această ramificație l-a născut și pe Klaus Werner Iohannis și pe Ludovic Orban, pe Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu sau pe mai nepricepuții într-ale politicii Dan Barna și ai lui useriști, mult mai performanți în ţipurituri și alte procedee de obținut zgomote de fond și…doar atât.
Revenind în actualitatea acestui început de An Nou, 2019, ne lovim brutal de imaginea neclintitului președinte, cel care nu se dă bătut așa de ușor, continuând să fie ieșit din prerogativele sale constituționale, rătăcind pe coclaurile motivațiilor gesturilor sale obscene, fără a-și demonstra dragostea și înțelegerea față de poporul în fruntea căruia a ajuns.
NU avem nici un numitor comun noi ca popor cu președintele pe care tot noi, printr-un vot majoritar l-am ales. Chiar dacă K.W.I. (Klaus Werner Iohannis), acest kiwi al românilor, pedepsiți să vadă verde în fața ochilor și să simtă gustul dulce-acrișor al fructului exotic) nu se dă dus la biserica ortodoxă, nici măcar la biserica sa nu mai îndrăznește să intre pentru că în preajma altarului îl aşteaptă Dumnezeu să-I dea câteva bețișoare în podul palmei, amintindu-I că nu trebuie doar să te rogi, dacă nu crezi în rugăciune.
Or, ceea ce s-a întâmplat cu băiatul ăsta fain și frumos din depărtare și găunos și putred din apropierea gândului său despre țară ține mai mult de o explicație patologică, de un caz clinic predat psihiatrilor pentru o grabnică cercetare, deocamdată medical.
Toată țara se împiedică de KWI, în momentul în care acesta își mai amintește că mai sunt acte de adus la dosarele candidaţilor propuși să completeze Guvernul Dăncilă. Mai trebuie un certificate de cazier judiciar. Exact ca în bancul cu Bulă care nu primește adeverință pentru că nu are șapcă, iar atunci când demonstrează că are șapcă, tot nu primește adeverința, pentru că el are șapcă, iar adeverințele eliberate azi sunt doar pentru cei lipsiţi de șapcă.
Între timp, Europa râde de noi, noi ne dăm cu capul de pereți, iar în jurul Guvernului se dezvoltă acte de sabotaj de cea mai mare frumusețea, râcâind cu băț prin gardul Guvernului.
Cu un astfel de președinte nimeni nu mai poate face un pas înainte, nimeni nu mai poate fi luat în seamă de nimeni, oferind doar satisfacție acele minorități, care s-a învățat să iasă în stradă și să-l cauționeze pe KWI, în încercările lui de a se alătura drepturilor protestatarilor de a lovi jandarmi, de a incendia bunuri, de a striga măscări și, mai ales, de a provoca să li se dea pumni în cap sau capete în gură. Să simtă și ei ce înseamnă să-ți bați joc de țară, uimind o întreagă lume. E dus cu capul, cu capra sau pur și simplu va fi dus într-un posibil alb salon.
ADI CRISTI