Breaking News

Brexit: Ministrul de externe german îndeamnă Londra să dea dovadă de seriozitate şi spirit practic în găsirea de soluţii

Ministrul de externe german Heiko Maas a făcut apel luni la Marea Britanie să dea dovadă de seriozitate şi spirit practic în găsirea unei soluţii pentru Brexit, subliniind că autorităţile britanice au o ”mare responsabilitate” în acest sens, transmite Reuters.

Premierul britanic „Theresa May şi parlamentul britanic au o mare responsabilitate pentru viitorul nostru în Europa”, a afirmat Maas, într-un mesaj difuzat pe Twitter cu referire la un interviu pe care l-a acordat ziarului Bild.

Şeful diplomaţiei germane asigură în interviu că Uniunea Europeană va analiza cu atenţie toate noile idei pe care le-ar putea prezenta Londra.

La rândul său, secretarul de stat german pentru Europa, Michael Roth, a îndemnat luni Marea Britanie să aibă în vedere o revizuire a deciziei sale de a ieşi din UE. „Uşa UE rămâne mereu deschisă, poate se răzgândesc”, a declarat Roth pe postul german ARD.

Întrebat dacă acest lucru ar însemna organizarea unui nou referendum, responsabilul german a confirmat: „Exact”.

„Am spus nu o dată că nici Shakespeare nu ar fi putut transpune atât de bine în cuvinte tragedia la care suntem martori în prezent în Marea Britanie. Dar acum nu mai sunt aşa de sigur, pentru că Shakespeare şi-ar fi atins limitele imaginaţiei”, a menţionat Roth.

„Aştept în primul rând ca britanicii să ne spună ce vor. În ultimele săptămâni ne-au spus ce nu vor. Acum avem nevoie de un semnal clar. Suntem gata de negocieri”, a subliniat el.

În ce-l priveşte, ministrul german al economiei, Peter Altmaier, şi-a exprimat luni optimismul, în declaraţii pentru postul de radio RBB, faţă de posibilitatea de a se evita un aşa-zis Brexit dur, adică o ieşire a Marii Britanii din Uniune fără un acord.

După ce Camera Comunelor a respins săptămâna trecută acordul încheiat de Londra cu UE privind Brexitul, în special din cauza clauzei de ”backstop” (plasă de siguranţă) pentru frontiera nord-irlandeză, care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxellesul vor găsi o soluţie mai bună în privinţa acestei frontiere, premierul Theresa May trebuie să vină luni în faţa parlamentului cu un ”plan B” ce va cuprinde paşii următori pe care-i propune în dosarul Brexitului.

Ulterior, deputaţii britanici vor dezbate timp de o săptămână acest plan şi vor putea propune la rândul lor amendamente. Dacă se va contura o opinie ce poate întruni la vot o majoritate, atunci premierul May se va putea întoarce la Bruxelles pentru a încerca să obţină o revizuire a acordului. Însă până în prezent oficialii europeni au respins orice renegociere a acestui acord.

În lipsa unei înţelegeri cu Bruxellesul, posibilele opţiuni pentru Londra ar fi ieşirea Regatului Unit din UE fără niciun acord la 29 martie, amânarea Brexitului, eventual cu convocarea unui nou referendum – după cel din iunie 2016 -, sau prin preluarea de către parlament a controlului procesului de ieşire a ţării din UE, ori chiar anularea Brexitului. În declaraţiile date, premierul Theresa May a insistat până în prezent pe opţiunea ieşirii din UE fără un acord pe 29 martie. AGERPRES