17 din cele 19 bănci centrale din zona euro au încetat să mai emită, începând de duminică, bancnote de 500 de euro de teamă că acestea ar putea fi folosite de evazionişti, criminali şi chiar terorişti, informează AFP.
Băncile centrale din Germania şi Austria vor continua să tipărească bancnote de 500 de euro până la data de 26 aprilie, „pentru a asigura o tranziţie lină precum şi din motive logistice”.
Banca Centrală Europeană a anunţat în luna mai 2016 că va înceta să mai emită noi bancnote de 500 de euro, la acea dată estimând că acest lucru ar urma să se întâmple la finele anului 2018, din cauza „îngrijorărilor că aceste bancnote ar putea facilita activităţile ilicite”. Bancnotele aflate în circulaţie rămân legale şi pot fi utilizate pentru a face plăţi.
Bancnota de 500 de euro este numită popular „bin Laden”, o aluzie la fostul şef al grupării teroriste al-Qaida, deoarece permite grupărilor infracţionale să transporte sume mari într-un spaţiu compact. Sub această formă, o sumă de un milion de euro are o greutate de 2,2 kilograme şi poate fi ascunsă într-un rucsac de laptop. Aceeaşi sumă în bancnote de 100 de dolari are o greutate de aproape şase ori mai mare şi necesită un mijloc de transport mult mai vizibil.
Însă dacă în alte ţări reacţia la dispariţia bancnotei de 500 de euro a fost mult mai modestă, în Germania a generat critici răspândite de teamă că ar putea prefigura dispariţia banilor fizici şi o supraveghere generalizată a tranzacţiilor financiare. Guvernatorul Bundesbank, Jens Weidmann, a denunţat decizia BCE din 2016 apreciind că aceasta va avea un impact limitat în combaterea activităţilor criminale dar ar putea afecta încrederea în euro.
„Prefer să utilizez numerarul pentru plăţile mari. Asta nu înseamnă că sunt implicat în ceva dubios”, spune Rolf, un tehnician medical în vârstă de 61 de ani din Marburg, vestul Germaniei, care a cumpărat chiar şi un automobil second hand utilizând bancnote de 500 de euro.
Potrivit unui studiu al Bundesbank realizat în 2017, peste 60% dintre germani au avut în mâini, cel puţin odată, o bancnotă de 500 de euro, deseori drept cadou, mijloc de economisire sau plăţi mari. În zona euro, doar 30% dintre persoanele intervievate de BCE în 2015 şi 2016 au utilizat o bancnotă de 200 sau de 500 de euro în anul precedent.
Iar preferinţa germanilor pentru banii gheaţă nu pare să se modifice prea curând. Sondajul Bundesbank arată că 88% dintre respondenţi vor să plătească cu cash şi în viitor.
Potrivit estimărilor BCE, în prezent sunt aproximativ 52 de milioane de bancnote de 500 de euro în circulaţie, ceea ce reprezintă 20% din valoarea totală a bancnotelor euro. AGERPRES