În cadrul întrevederii cu șefii misiunilor diplomatice ale Federaţiei Ruse, Ucrainei, Slovaciei, Misiunii OSCE în Moldova, Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene, care sunt mediatori şi observatori în procesul de reglementare transnistreană, secretarul de stat al MAEIE Tatiana Molcean a expus poziția autorităților Republicii Moldova asupra unor acţiuni provocatoare întreprinse în ultimul timp de către exponenţii regimului de la Tiraspol, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.
Secretarul de stat al MAEIE a exprimat dezamăgirea şi consternarea autorităţilor moldoveneşti în legătură cu deschiderea recentă a unei “reprezentanţe oficiale a Transnistriei la Moscova”, camuflată sub paravanul unei organizaţii obşteşti. În context, a fost menționat că autorităţile moldoveneşti consideră că acţiunea în cauză contravine flagrant prevederilor de bază ale Tratatului moldo-rus de prietenie şi cooperare, semnat în noiembrie 2001, precum şi angajamentelor asumate de către Federaţia Rusă în calitate de mediator imparţial în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
Secretarul de stat a atras atenţia şi asupra aşa-ziselor “decrete” ale lui Krasnoselski din 19 octombrie 2018 şi din 25 ianuarie 2019 prin care 7 localităţi de pe malul stâng al Nistrului din raionul Dubăsari (Doroţcaia, Coşniţa, Pohrebea, Pârâta, Cocieri, Molovata Nouă şi Vasilevca), precum şi localitatea Varniţa, de pe malul drept al Nistrului, se declară ca localităţi “aflate provizoriu sub controlul Republicii Moldova”.
Oficialul MAEIE a menţionat că autorităţile Republicii Moldova consideră aceste acte drept o provocare la adresa tuturor partenerilor internaţionali implicaţi în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, care este de natură să destabilizeze situaţia în Zona de securitate şi să creeze noi tensiuni între cele două maluri ale Nistrului. Secretarul de stat al MAEIE a ţinut să sublinieze că prin astfel de acţiuni distructive, în paralel cu declaraţiile publice ale exponenţilor regimului de la Tiraspol privind tendinţa lor de a “obţine recunoaşterea internaţională a independenţei republicii moldoveneşti nistrene”, excluzând orice alternativă a procesului de soluţionare a problemei transnistrene, practic se subminează politica paşilor mici şi măsurile de întărire a încrederii şi de sprijinire a populaţiei din zona de conflict.
În context, diplomatul moldovean s-a adresat tuturor partenerilor implicați în proces, în special Misiunii OSCE în Moldova şi Preşedinţiei slovace în exerciţiu a OSCE, cu rugămintea de a lua o atitudine tranşantă faţă de aceste acţiuni sfidătoare ale Tiraspolului, care, într-un final, subminează procesul de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean.