Preşedintele Nicolas Maduro a transmis că nu poate exclude pozibilitatea izbucnirii unui război civil în Venezuela, în contextul în care poziţia sa este pusă în pericol din ce în ce mai mult de presiunea internaţională, relatează BBC.
Într-un interviu televizat, Maduro l-a avertizat pe preşedintele american Donald Trump că va „păta cu sânge” Casa Albă dacă va interveni în criza din Venezuela.
„Azi, nimeni nu poate răspunde cu certitudine acestei întrebări. Totul depinde de nivelul de agresivitate al imperiului nordic (Statele Unite, n.red.) şi al aliaţilor vestici”, a declarat Maduro, întrebat de posibilitatea izbucnirii unui război civil.
„Îmi doresc ca nimeni să nu mai intervină în afacerile noastre interne… suntem pregătiţi să ne apărăm ţara”, a adăugat Maduro.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că trimiterea de forţe militare în Venezuela este „o opţiune” care este luată în calcul, şi a anunţat că a respins propunerea la o întrevedere bilaterală formulată de omologul său venezuelan, Nicolas Maduro.
Nicolas Maduro a propus sâmbătă alegerile legislative anticipate, în condiţiile în care Juan Guaido, şeful Adunării Naţionale de la Caracas, s-a autoproclamat preşedinte interimar, fiind susţinut de protestatarii antiguvernamentali.
Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.MEDIAFAX