Simona Halep, cap de serie numărul unu şi locul 3 WTA, s-a retras de la turneul de la Sydney, din cauza unei infecţii gastrointestinale, dar va fi aptă pentru Australian Open, care va începe săptămâna viitoare. „În timpul turneului din China am contactat acest virus stomacal. Nu am jucat trei zile şi am aşteptat să văd cum mă recuperez. Nu mă simt la capacitate maximă şi din această cauză am decis să mă retrag”, a spus Halep. Simona Halep a afirmat că va fi aptă pentru Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. „Cu problemele la stomac nu ştii niciodată, dar sper să mă refac în două, trei zile şi să pot să mă pregătesc pentru Australian Open. Sunt mult mai încrezătoare acum faţă de anul trecut. Am avut un start bun de sezon. Am câştigat la Shenzhen şi am jucat mai bine de la meci la meci. Nu este o presiune mai mare pe mine, dar trebuie să cred că pot face mai mult decât sfertul de finală de anul trecut”, a precizat Halep. Simona Halep, direct acceptată în turul doi la Sydney, ar fi trebuit să o întâlnească pe Karolina Pliskova (Cehia), poziţia 22 în ierarhia mondială, dar a fost înlocuită pe tabloul turneului de Nicole Gibbs (SUA). Pliskova a învins-o pe Gibbs, scor 6-0, 6-0. La ediţia de anul trecut a turneului de la Sydney, Halep a fost eliminată în primul tur.