Autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş va avea un articol bugetar distinct în legea bugetului

Ministerul Transportului confirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că la propunerea președintelui PSD Iași, Maricel Popa, în Legea Bugetului de Stat pentru 2019 va fi prevăzut un articol distinct referitor la finanțarea Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş (Autostrada A8). Potrivit liderului social democraţilor ieşeni, în acest an, din bugetul de stat vor fi alocate pentru autostrada A8 credite bugetare în valoare de 9 milioane de lei și credite de angajament în valoare de 37 milioane de lei. „Următorul demers din fișa de proiect care urmează a fi făcut este completarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț”, împărțită în două tronsoane: Târgu Mureș – Ditrău și, respectiv, Ditrău – Târgu Neamț. Valoarea estimată a contractului este de 29,9 milioane lei, fără TVA, cu o finanțare asigurată în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile, aferente perioadei de programare bugetară a UE 2014-2020”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa. Acesta a precizat că responsabilitatea implementării din fonduri nerambursabile, de la Comisia Europeană, a tronsonului de autostradă Târgu Mureș-Târgu Neamț va reveni Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapele de implementare ale proiectului de Completarea Studiilor de Fezabilitate cu termene de finalizare sunt următoarele: elaborarea documentației tehnice pentru demararea procedurii de achiziție publică pentru Completarea Studiilor de Fezabilitate Autostrada Târgu Mureș – Ditrău și Autostrada Ditrău – Târgu Neamț – noiembrie 2018, transmiterea documentației către Directia Achiziții- noiembrie 2018, lansarea procedurii de licitație – decembrie 2018, deschiderea ofertelor – mai 2019, desemnarea ofertantului câștigător – septembrie 2019, semnarea contractului de prestări servicii – septembrie 2019, implementarea contractului de prestări servicii (18 luni) – septembrie 2019 – martie 2021 „Potrivit calendarului, după lansarea procedurilor de licitație, în mai 2019 ar trebui să avem deschiderea ofertelor, cu desemnarea ofertantului câștigător în septembrie, urmând ca revizuirea studiului de fezabilitate să fie finalizată în martie 2021”, a afirmat Maricel Popa. În ceea ce priveşte tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi, care urmează să fie realizat printr-un Parteneriat Public Privat (PPP), documentaţia şi finanţarea pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic revine Comisiei de Prognoză şi Statistică, organism aflat în subordinea directă a Guvernului. Tot în cadrul conferinţei de presă de marţi, preşedintele PSD, Maricel Popa, a anunţat că şoseaua de centură a Iașului (varianta sud) va fi bugetată în acest an în vederea demarării procedurilor de achiziție a proiectării și execuției. În ceea ce privește Sala Polivalentă, Maricel Popa a declarat că urmează să fie efectuată cedarea terenului din proprietatea comunei Miroslava în administrarea Consiliului Județean Iași, după care proiectul va fi depus pentru finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI). (Edmond Macri)