Consumul de fructe și legume sau de alimente proaspete, neprocesate, precum și exercițiile fizice regulate dețin primele poziții în topul principalelor activități care contribuie, în opinia românilor, cel mai mult la un stil de viață sănătos, conform unui studiu remis, miercuri, AGERPRES.
Astfel, 7 din 10 români identifică stilul de viață sănătos cu consumul de fructe și de legume și aproape jumătate cu alimentele naturale, cât mai puțin procesate, conform unui studiu realizat de GfK România. Femeile apreciază într-o mai mare măsură alimentația sănătoasă comparativ cu bărbații. Aproape trei sferturi dintre femei spun că este important consumul de fructe și legume față de doar două treimi dintre bărbații care cred același lucru. De asemenea, 52% dintre românce văd beneficiile consumului de alimente proaspete, cât mai puțin procesate sau gătite, în comparație cu 46% dintre bărbați.