MAE rus acuză SUA de implicare în alegerile din Republica Moldova

Ministerul de Externe al Federației Ruse a subliniat că implicarea în afacerile interne ale statelor străine ar fi devenit de mult timp o carte de vizită a politicii externe a Washington-ului. Potrivit ministerului rus de Externe, aceste ingerințe vor avea drept consecință distrugerea Republicii Moldova după modelul Irakului și Libiei. SUA încearcă să intervină în afacerile interne ale Republicii Moldova și în procesul electoral, se menționează într-un comentariu al MInisterului Afacerilor Externe al Federației Ruse, transmiteTASS. „Ingerința în afacerile externe ale statelor străine devenit de mult timp cartea de vizită a politicii externe a Washington-ului. Acest lucru este evident astăzi, în special în Venezuela, unde Statele Unite încearcă, în esență, să efectueze o lovitură de stat. Din aceeași categorie face parte și ocupația unei părți din teritoriul Siriei, după încercările nereușite de a elimina de la putere Guvernul legitim din Damasc. Un scenariu similar se pare că este pregătit pentru Moldova”, au subliniat externele ruse. Această impresie este creată de comportamentul Ambasadorului SUA la Chișinău, Derek Hogan, afirmă instituția rusească. „Imediat după preluarea mandatului în toamna anului trecut, el a început să participe activ în procesele interne ale Moldovei. El susține unii politicieni în mod public în detrimentul altora, împarte recomandări privind alegerile parlamentare”, se menționează în comunicatul externelor ruse. În același timp, MAE rus subliniază că americanii „intenționează să evalueze caracterul democratic al alegerilor, în funcție de cine va câștiga”. „Dacă învingătorii nu vor fi pe placul Washington-ului, moldovenii sunt amenințați cu ruperea legăturilor cu Occidentul și chiar repetarea Maidanului ucrainean”, spun externele ruse. „Nu am vrea ca Moldova să devină câmpul unor alte experimente iresponsabile, care au distrus Irakul și Libia, și care au aruncat Ucraina și Siria în vâltoarea conflictelor sângeroase”, a adăugat ministerul de Externe. Ministerul rus de Externe și-a exprimat încrederea că poporul Republicii Moldova va putea să facă o alegere independentă la alegerile parlamentare „fără sfaturi de la Washington care este ghidat de propriile ambiții geopolitice, ignorând interesele naționale ale altor state”. (sursa: www.deschide.md)