Procesul istoric în care 12 lideri separatişti catalani sunt judecaţi cu privire la tentativa de secesiune din octombrie 2017 a început marţi, la Madrid, în contextul în care problema catalană inflamează în continuare spiritele în Spania, relatează AFP. n centrul maiestoasei săli a Curţii Supreme, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, acuzaţii, aşezaţi în patru rânduri de banchete, înfruntă şapte judecători. Transmis în direct şi urmărit de peste 600 de jurnalişti spanioli şi străini acreditaţi, acest proces urmează să dureze aproximativ trei luni. Verdictul însă nu este aşteptat înainte de iulie. Sute de persoane urmează să depună mărturie în proces, inclusiv fostul şef al Guvernului conservator Mariano Rajpy. Marele absent, fostul preşedinte catalan Carles Puigdemont, care a fugit în Belgia pentru a scăpa de urmăriri judiciare, a catalogat procesul drept o ”mascaradă”, în faţa presei, la Berlin, şi a apreciat că acesta va fi un ”test de rezistenţă a democraţiei spaniole”. ”Acesta este un proces politic”, pe care ”noi ar trebui să-l transformăm într-un bumerang împotriva statului” spaniol, a subliniat, la Madrid, Elisenda Paluzie, preşedinta puternicei asociaţii separatiste ANC, care a convocat, împreună cu alte organizaţii, o manifestaţie la ora locală 19.00 (20.00, ora României), la Barcelona. În semn de protest, activişti radicali separatişti au blocat temporar mai multe drumuri marţi în zori, inclusiv autostrada AP-7 între Girona şi Barcelona. În absenţa lui Puigdemont, principalul protagonist al procesului este fostul său vicepreşedinte Oriol Junqueras, împotriva căruia parchetul a cerut 25 de ani de închisoare. Pedepse cuprinse între şapte şi 17 ani au fost cerute împotriva celorlalţi 11 acuzaţi, între care fosta preşedintă a Parlamentului catalan, mai mulţi foşti ”miniştri” regionali şi foştii preşedinţi ai puternicelor asociaţii separatiste ANC şi Omnium Cultural. Nouă acuzaţi – inclusiv Junqueras – sunt inculpaţi de rebeliune şi se află în detenţie provizorie, unii dintre ei de peste un an. (sursa: www.news.ro)