Breaking News

SUA: Trump se opune revenirii în SUA a unei tinere care s-a alăturat Statului Islamic în Siria

Preşedintele american Donald Trump a respins categoric perspectiva revenirii în Statele Unite a unei tinere care s-a alăturat Statului Islamic din Siria, relatează AFP şi Reuters.

„I-am ordonat secretarului de stat Mike Pompeo – şi a fost complet de acord – să nu autorizeze întoarcerea Hodei Muthana în ţară”, a transmis miercuri pe Twitter preşedintele american, la scurt timp după ce secretarul de stat a dat un comunicat asigurând că tânăra femeie nu este cetăţean al SUA.

„Nu are nicio bază juridică, nu are paşaport american valabil, nici dreptul la paşaport, nici viză pentru SUA”, a precizat Pompeo.

În schimb, avocatul tinerei, al cărei tată a fost un diplomat yemenit, a respins acest argument.

„Hoda Muthana s-a născut în New Jersey în 1994, când tatăl ei nu mai era diplomat de câteva luni. Este cetăţean american”, a explicat pentru France Presse Hassan Shilby.

Deşi Constituţia SUA garantează cetăţenia americană celor născuţi pe teritoriul american, copiii diplomaţilor acreditaţi nu dobândesc automat cetăţenia pentru că „nu se află sub jurisdicţia Statelor Unite”, a indicat Serviciul american pentru cetăţenie şi imigraţie. Or, faptul că tatălui ei îi fusese retras statutul diplomatic înseamnă că Hoda Muthana este cetăţean al SUA, a argumentat Charles Swift, director al Centrului legislativ constituţional pentru musulmanii din America.

Hoda Muthana „avea un paşaport valabil” când a plecat în Siria, în 2014, pentru a se alătura SI, a menţionat Shilby.

„Este posibil (ca Muthana) să fi încălcat legea, iar dacă a făcut acest lucru este gata să plătească preţul. Nu putem merge până acolo încât să-i privăm pur şi simplu de cetăţenie pe cei care încalcă legea. Aceasta nu este America”, a adăugat el.

Potrivit unui responsabil american, Hoda Muthana nici n-ar fi trebuit de fapt să deţină respectivul paşaport. „Dra Muthana nu a fost niciodată cetăţean american”, a precizat acesta.

Cazul tinerei intervine într-un context în care Donald Trump i-a îndemnat insistent pe europeni să primească înapoi sutele de cetăţeni străini reţinuţi de alianţa arabo-kurdă Forţele Democratice Siriene (FDS) care s-au alăturat SI, pentru ca ulterior să-i aducă în faţa justiţiei. Ţările europene vizate au reacţionat însă rezervat, temându-se în special de o radicalizare în închisorile unde ar urma să ajungă cei readmişi.

Hoda Muthana, arestată într-o tabără de refugiaţi din nord-estul Siriei după ce s-a predat forţelor kurde, a participat activ la propaganda jihadistă, sub pseudonimul „Oum Jihad”, făcând apel, între altele, la „vărsarea de sânge american” şi felicitându-i pe autorii atentatului din 2015 de la Charlie Hebdo, potrivit organizaţiei Counter Extremism Project.

După arestare, ea a dat interviuri mai multor ziare occidentale în care susţine că regretă profund ce a făcut şi că vrea să se întoarcă în SUA.

„Am realizat că am făcut o mare greşeală. Sunt conştientă că mi-am distrus viitorul şi pe cel al fiului meu şi regret profund”, a spus între altele tânăra, care ar fi fost măritată cu trei luptători din SI, toţi morţi în prezent, şi are un băieţel de 18 luni.

Potrivit New York Times, o altă femeie, în vârstă de 46 de ani, cu dublă cetăţenie a SUA şi a Canadei este reţinută în aceeaşi tabără cu Muthana. Kimberly Gwen Polman a plecat din Canada în 2015 pentru a se întâlni cu un luptător al SI pe care îl cunoscuse online. Cele două femei au mai indicat pentru NYT că într-o altă tabără se află tot în arest patru surori originare din Seattle, împreună cu cei patru copii ai lor.

Zilele trecute, Londra a decis să-i retragă cetăţenia adolescentei Shamima Begum, care în mod similar a plecat în Siria pentru a se alătura SI iar acum doreşte să revină în Marea Britanie, împreună cu bebeluşul ei născut în weekend. AGERPRES