Peste 80 de comercianți au notificat autoritățile locale din sectoarele 1 și 6 că intenționează să aplice reduceri la produsele de toamnă-iarnă.
Potrivit Primăriei sectorului 1, până marți 49 de comercianți din această zonă administrativă au notificat autoritatea locală că vor reduce prețurile la îmbrăcăminte, încălțăminte și alte produse nealimentare.
Agenții economici care își desfășoară activitatea în această zonă administrativ-teritorială pot depune notificările la Registratura Primăriei sectorului 1 din șos. București-Ploiești sau pot trimite documentația prin poștă. Programul de lucru cu publicul este: luni, marți, joi în intervalul orar 8,30 — 18,30, iar miercuri și vineri între orele 8,30 și 16,30.
Biroul de Presă al Primăriei sectorului 6 a anunțat AGERPRES că până miercuri 35 de societăți comerciale au notificat autoritatea locală că vor să aplice reduceri. Vânzările de soldare pot fi realizate numai în decursul a două perioade pe an stabilite de comerciant în intervalele 15 ianuarie — 15 aprilie, respectiv 1 august — 31 octombrie, pe o perioadă de maximum 45 de zile.
Potrivit ordonanței de Guvern nr. 99/2000 cu modificările și completările ulterioare, vânzările de soldare pot fi efectuate după o notificare prealabilă a primăriei cu 15 zile înaintea datei de debut a reducerilor.
Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier (confecții, marochinărie, tricotaje, încălțăminte, articole sportive, etc.).
Formularele notificării vânzărilor de soldare sunt prevăzute într-o anexă din norma metodologică de aplicare a ordonanței de Guvern nr. 99/2000, cuprinsul acesteia constând în: datele comerciantului (denumire, cod unic de înregistrare, sediul social), numele persoanei responsabile, perioada de soldare, denumirea și cantitatea existentă a articolelor de soldat, precum și lista cu denumirea, numărul și data documentelor emise de furnizorii produselor respective.
Realizarea vânzărilor de soldare în alte perioade decât cele menționate de lege se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 lei și cu sistarea operațiunilor de soldare.