Bangladesh: Autorităţile anchetează tentativa de deturnare a unui avion de către un presupus dezechilibrat psihic

Autorităţile din Bangladesh desfăşoară luni o anchetă cu privire la tentativa de deturnare a unui avion cu destinaţia Dubai, produsă duminică şi avându-l ca autor pe un presupus dezechilibrat psihic, şi examinează procedurile de securitate pe aeroporturile din ţară, transmite AFP.

Forţele speciale i-au eliberat teferi duminică seara pe cei 148 de pasageri şi membri ai echipajului avionului Boeing 737-800 al companiei Biman Bangladesh, în cursul unei operaţiuni desfăşurate pe aeroportul din Chittagong (sud), unde aeronava venită din capitala Dacca făcea escală pentru a prelua noi pasageri înainte de a decola spre Emirate.

Avionul a fost percheziţionat ulterior şi declarat apt pentru zbor.

Piratul aerului era un cetăţean din Bangladesh în vârstă de 25 de ani, identificat sub numele de ‘Mahadi’. El a fost rănit în timpul asaltului forţelor speciale şi a decedat la scurt timp după arestare. Asupra lui s-a găsit un bilet pentru cursa internă între Dacca şi Chittagong.

Autorităţile încearcă acum să clarifice cum a fost posibil ca tânărul să ajungă până la avion cu o armă, despre care primele constatări par să indice că era falsă.

‘O anchetă este în curs de desfăşurare’, a declarat pentru AFP directorul autorităţii aviaţiei civile, Nayeem Hasan.

‘Este, practic, imposibil să fie încălcată securitatea (aeroporturilor) pentru că sistemul este conceput de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale)’, iar procedurile de securitate sunt verificate în mod regulat de companii străine, a afirmat el.

Un pasager a declarat pentru presă că piratul aerului a tras două focuri de armă la zece minute după ce aparatul a decolat de la Dacca.

Autorităţile au indicat însă luni că pistolul era unul de jucărie. ‘Conform celor care l-au văzut, s-ar părea că era un pistol fals’, a menţionat Hasan.

Potrivit acestuia, piratul aerului era ‘dezechilibrat psihic’ şi ‘motivul pe care l-a invocat a fost că avea probleme cu soţia sa şi dorea să vorbească cu prim-ministrul’ Sheikh Hasina.

Bangladesh, un stat sărac cu 165 milioane de locuitori din Asia de Sud, a fost în ultimii ani scena unei serii de acţiuni extremiste comise de islamişti locali.

Valul de atentate a culminat cu atacul asupra unei cafenele din Dacca în vara lui 2016, revendicat de gruparea Stat Islamic şi în care au murit 22 de persoane, printre care 18 cetăţeni străini. Sute de extremişti prezumtivi au fost ucişi sau arestaţi în represiunea declanşată de autorităţi după acest atac. AGERPRES