A SOSIT PRIMĂVARA

Martie, adică primăvară. Ghiocel, vestitorul primăverii. Mărțișor, bucuria renașterii. Natura ne prinde de mână și ne poartă spre firul de iarbă. Ascultăm creșterea dezbrăcată de ger, de vifor și de masivele căderi de zăpadă. Cele nouă cojoace ale Babei sunt date jos, unul după altul, cu acea împotrivire sau eliberare de bună voie, precum ne sunt alegerile.

1 Martie, ziua în care lumina devine mai blândă, chiar dacă nu sunt uitate câinoasele schimbări de secunde, de la tradiție la new casting. Vremea a devenit în ultimii ani mult mai aproape de temperamentul femeii. Schimbător și în același timp provocator.  Începem un nou ciclu de viață. O nouă înverzire a Naturii. O nouă descătușare a mugurilor, o nouă înfrunzire și înflorire. Din nou păsările se apropie de noi, din nou insectele zumzăie aerul de deasupra noastră. Suntem luați în seamă de Soare. Suntem scoși în nopate de Lună. Suntem din ce în ce mai atenți dezbrăcați de hainele groase. Suntem din ce în ce mai mult al celui de lângă noi. Ne cedăm toate florile. Ne cedăm darurile. Ne pregătim să primim iubirea în brațe. Peisajul începe să ne ia în seamă. Să ne găsească locul potrivit. Avem nevoie de cântec. Avem nevoie de cuvânt. Avem spațiul din ce în ce mai mare. Aer din ce în ce mai mult. Avem atât cât să ne ajungă și poate mai mult decât atât, zâmbet deschizător de drumuri.   Chipurile relaxate ne dau tonul la sentimente. Iubirea pătrunde la liber, ca un supermarket asaltat de la primele ore ale dimineții, când promoția de primăvară își intră în drepturi. Ne călcăm în picioare doar pentru a ajunge la florile de primăvară. Doar pentru a da celor dragi atenția cuvenită. Suntem bucuroși, chiar dacă afară frigul încă ne ține departe unul de mângâierea celuilalt.

1 Martie se urcă în brațele noastre asemenea mărțișorului sub formă de pisică. Avem nevoie de cântec să ieșim din starea noastră de zgribulire. Nimeni nu ne mai poate minți cu moartea copacilor din ce în ce mai grabnic dați în floare. Se simte cum Natura este gata gata să explodeze. Ghioceii au luat-o înaintea tuturor, împingând cu frunțile lor albe și gingașe iarna înspre adâncimile pădurii sau înspre adâncimile de la tălpile piscurilor.

1 Martie depune cea mai sinceră mărturie când striga în așteptările fiecăruia: ”Vine primăvara!” Și primăvara vine. ȘI primăvara își face datoria de a adăuga din nou viață la morișca alternanţei, de la creangă la muguri – floare – frunză – fructe.

Cade un țurțur sub formă de picătură prelungă. Umbrele ard la margini de streașină. Curge zăpada pe albia lacrimii iernii. Sare petala ghiocelului, asemenea unei explozii albe, gingașe. Înainte de exclamație vine un cântec de leagăn ce duce la culcare gerurile și crivățul, căderile masive de zăpadă, din care în această lună mai sunt așteptare câteva șarje de aducere aminte.

Simțim că trăim. Simțim că facem parte din noi. Simțim că vântul ne ridică poalele în cap și inimile cresc flori din noroi. Cuprinsul ne ține în brațe și brațele cresc din priviri, iar ochii clipesc a zi, clipesc a noapte, a soare, a lună, a libertate. Venim înspre noi și noi ne cuprindem în brațe. Avem înconjurul copacului pe umeri cu flori scuturate. Deschideți cărările muntelui, când muntele se întinde-n câmpie și se lasă pe spate.

E 1 Martie. Ziua din care poate să înceapă povestea. O nouă poveste cu oameni vechi și noi. Cu oameni supuși sau revoltaţi.

Martie, adică primăvară. Ghiocel, vestitorul primăverii. Mărțișor, bucuria renașterii. Natura ne prinde de mână și ne poartă spre firul de iarbă. Ascultăm creșterea dezbrăcată de ger, de vifor și de masivele căderi de zăpadă. Cele nouă cojoace ale Babei sunt date jos, unul după altul, cu acea împotrivire sau eliberare de bună voie, precum ne sunt alegerile. Fiecare începem să ne alegem baba, să ne cunoaștem cum ne va veni anul la umeri, la șolduri, la coapse.

A sosit primăvara!

ADI CRISTI