În conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 3.181/2019 (disponibil aici), prima etapă din procesul de completare și depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învățământul primar se desfășoară între 4 și 22 martie.
Părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Validarea cererii-tip este obligatorie și se realizează în unitatea de învățământ în care se dorește înscrierea, în prezența părintelui și a unui membru al comisiei (cel puțin), zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 26 februarie – 20 martie.
Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să instituie, cu caracter informativ, Ziua porţilor deschise, în intervalul 26 februarie – 9 martie. De asemenea, fiecare unitate de învățământ, trebuie să afișeze numărul de clase pregătitoare care vor funcționa în anul școlar 2019-2020.
Aceste informații, precum și circumscripţiile şcolare, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice și adresele unităţilor/instituţiilor în care se desfăşoară evaluarea psihosomatică trebuie afişate și pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/pagina web a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv pe site-urile unităţilor de învăţământ (dacă există).
Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene și Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului.
Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au și misiunea de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid, informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legale şi ale metodologiei de înscriere.
A doua etapă de completare/depunere a cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie și se adresează copiilor care nu au fost înscriși/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile.
Reamintim faptul că învăţământul primar este primul ciclu din învățământul obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I – IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este cel puțin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.
Alte informații utile, grupate într-o secțiune ce sintetizează metodologia și calendarul de înscriere, sunt publicate aici: https://bit.ly/2IvTkJF.