Profitând de încălzirea vremii, Compania de Transport Public (CTP) a demarat în această săptămână lucrările de refacere a stratului de mastic aferent liniilor de tramvai din municipiu. După cum precizează, într-un comunicat, reprezentanţii companiei, momentan, echipele de muncitori lucrează în zona străzilor Muzicescu și Cuza Vodă, în funcție de condițiile meteorologice, intervențiile la calea de rulare a tramvaielor urmând să fie extinse în zonele Bacinschi, Gară, Canta, Silvestru și Nicolae Iorga. Pentru minimizarea efectelor asupra traficului și a circulației vagoanelor, lucrările se desfășoară pe timpul nopții. În aceeaşi ordine de idei, tot pe timpul nopții, angajaţii CTP efectuează revizii la liniile de fir contact aferente tramvaielor, precum și intervenții la macaze. De asemenea, periodic, angajații CTP salubrizează și intervin la refugiile și stațiile de transport public. În perioada următoare, în funcție de condițiile meteorologice, se vor curăța și vopsi barele de protecție de la refugiile de tramvaie și se vor igieniza automatele de bilete din stații, se mai arată în comunicatul dat publicităţii de conducerea companiei. (E.M.)