24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Doamna de coasă păstrătoare
Bătrânele și bătrânii
șovăielnici în pași
trec umbre pe garduri
sfidând răsăritul
și ceasul în care cu soarele-n cap
ar prinde secunde ce nasc infinitul
Pe pereții albiți și murdari
trec umbrele lor bâjbâind
Se opresc să-și mai tragă în ei
obositoarea stare a pașilor grei
Bătrânele și bătrânii
plutesc fragmentat
pe toate aleile închise în parc
să nu care cumva să se piardă
sau între ei să nu se mai vadă
Șovăielnici, dar încăpățânați
vin să asculte ce-i viața în fond
dacă pentru ei există clipa frumoasă
când este așteptată la masă
sau oriunde există așteptare
Doamna de coasă păstrătoare.
Nimicul din nimic
Ploaia trece prin noi
cum mai trec gloanțele trasoare
(să fie văzute de la depărtări
de la adâncimi sau de dincolo de nori)
Ploaia are această putere de a ne aduna
unul în celălalt, unul în Unu
chircit și de nedezlegat
după care se întâmplă cu totul altceva
Răpăit pe creștetul dezgolit
ca o piele de tobă întinsă
din care ies sunetele înapoi
sărind, sărind…
ridicând parcă picăturile de ploaie
înspre cer, înapoi, în nori
și norii înapoi, înapoi…
Ploaia este și ea
un exercițiu de respirație
gură la gură,
picătură la picătură
puhoi de apă la rostogoliri browniene
după care intrăm pe o altă poartă
într-o altă lume
cu o altă față, strigăt înghețat
lume dezbrăcată la pielea goală
în pocăință și rugă fierbinte
crescută ca o carne în jurul strigătului:
”Cu ce ți-am greșit Doamne,
de nu mi-ai mai lăsat nimic,
după o nebunească și păgână ploaie”?
Ploaia are această putere de a ne aduna
unul în celălalt, unul în Unu
chircit și de nedezlegat
până când
la o nouă trecere de ape
să nu mai rămână nimic:
Nimicul din nimic.
Ars poetica
Poezia este:
…sala de așteptare
în care călătorul este tras de mână
de privirile tale insistente …
…trenul de pe linia moartă
în care ne mai întâlnim uzi leoarcă
de ploaie dezbrăcați…
…flacăra care își caută lumânarea
…cântecul cocoșului ce-a fugărit noaptea
…glasul tău pierdut în sunetele plăcerii
ca o sumă uriașă pierdută la ruletă
…saltul mortal pe care îl faci
în brațele mele
…dezastrul care ne strânge mâinile
căutându-ne căldura trupurilor
în jurul focului
(cum ne mai căutam trecutul
prin clădiri părăsite și uitate)
Poezia este
ceea ce nu mai știm că este
Așa cum nu mai știm dacă ea
mai ține minte
că eu i-am fost părinte
iar tu, muză dreaptă!
