GREȘEALA GREȘIȚILOR NOȘTRI

Curtea Constituțională a României a publicat motivația prin care protocolul semnat între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații, în 2009 a fost declarat ilegal. O astfel de constatare aruncă în aer și bruma de credibilitatea care mai încerca să salveze încrederea cetățeanului în Justiție. Trimiterile pe care le face în voluminoasa motivație vine să pună în lumină derapajele pe care le-a făcut Ministerul Public, SRI, dar și Parlamentul României, prin gravele deficiențe de control ale comisie parlamentare de specialitate. Timp de zece ani un astfel de protocol nu a scos lumea în stradă! Hastagiștii nu erau mânați în luptă de acest derapaj foarte grav. Aceste grave imixtiuni ale unui serviciu de informație, plătit din banii publici să-și respecte fișa postului, nu au declanșat valul de revolte, care acum 30 de ani s-a ridicat împotriva Securității ceaușiste. O nouă Securitate, o nouă atitudine antisocială a reușit să se interpună între bunele noastre intenții și aceste accente severe de poliție politică. Vorbim despre nevinovății amendate cu pușcăria, atât cât persona în cauză să fie scoasă din joc, să fie trasă pe margine, să fie luată din postul în care devenise o persoană incomodă. Iată cum se face dovada că a exista (și încă mai există) acel stat paralel, acea forță decizională care se suprapune până la sufocare peste decizia legală, firească și conformă cu prerogativele celui care o ia.
Curtea Constituțională a României a decis cât se poate de ferm, cât se poate de indubitabil că valorile fundamentale ale democrației au fost sugrumate de astfel de practici de poliție politică, ce au devenit un atentat la siguranţa națională, dar mai ales a individului ca cetățean onest al țării.
Această mașinărie complexă și atent concepută până la detalii, a pus în mișcare o întreagă industrie a comunicării, rezervându-și întâietate pe plan intern, dar mai ales pe plan European. Vorbim astfel de ziare, televiziuni, analiști politici, politicieni dresați, demnitari, oficiali europeni. Împreună, concertați, aceștia susțin semnalul lansat de ”oamenii din umbra”. Se poate găsi deja acel grup infracțional, cu ajutorul căruia s-a reușit transmiterea unei alte realități la modul oficial, astfel încât, imaginea de infractori a celor căzuți nevinovați, urma să fie imaginea cea mai credibilă, imaginea care dă crezare zbaterii pretinșilor luptători anticorupție, acei viteji care se legitimau cu emfază ”Noi suntem DNA”. Politicieni, magistrați, oameni de afaceri au întregit arhitectura victimelor vinovate doar de prezența lor, într-un timp nepotrivit, într-un loc nepotrivit. Unii au plătit astfel pentru limbuția lor, pentru vorbele pe care nu s-au îngrijit să le șoptească, dar care, chipurile, s-ar fi bucurat de dreptul la opinie, de libertatea cuvântului.
Mă reîntorc la reacția sănătoasă a opiniei publice. Dacă tot ceea ce se întâmplă în stradă ar avea ceva în comun cu aleasa realitate ar mai fi ceva de comentat, de povestit. Ei bine, stupoare, piețele au rămas pustii după ce CCR a făcut publică motivația despre care am vorbit mai sus. Un act demascator, care arată cu degetul înspre principalii vinovați, înspre cei care au construit falși infractori, pentru ca procentul luptei lor împotriva corupţiei să fie la cote maxime, s-a fâsâit dintr-o data, cum doar un balon înțepat cu un ac mai răsuflă așa de ușurat.
Nimeni nu s-a bucurat pentru această semnificativă victorie a legii împotriva fărădelegii. A fost trecută doar prin câteva emisiuni TV, dezbaterea fiind totuși aprinsă doar în zona politicului, spațiu în care se plătesc polițele, se încarcă bateriile și, nu în ultimul rând, se lansează ”nuclearele”.
Iată de ce cred în continuare că programatele ieșiri spontane în piețele publice din ultimii ani, dar mai ales de când s-a prins firul fărădelegilor oamenilor legii să fie strâns în ghemul adevărului în cele din urmă. Adevărul până la capăt, ca prin minune, a început astăzi să scoată adevăratele pete de pe ochii celor care urlă în stradă ca apucații. Întrebările devin din ce în ce mai simple. Mălin Bot și Ceaușescu zilelor noastre devin două insecte care își caută singure palma care să le strivească, palma care să le oprească bâzâitul. Astfel de ciumeți nu sunt decât măsura lașității noastre. A lipsei de reacție a aleșilor noștri parlamentari. Nu putem vorbi despre răzbunare, ci doar despre repunerea adevărului în drepturi.
Deocamdată strada tace. Noi tăcem cu toții. Încă mai mișcăm sau poate să fie doar adierea vântului rece de primăvară.
CCR ne-a dat a doua șansă. O vom rata sau ne vom salva din greșeala greșiților noștri?
ADI CRISTI