Realizatorul tv Rareş Bogdan, care deschide lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, a afirmat joi că nu doreşte nicio funcţie în partid.
„Voi rămâne acelaşi şi mă voi bate pentru libertatea presei, pentru libertatea cuvântului. (…) Părăsesc presa cu durere, a fost cea mai grea decizie a mea din această viaţă. Bunul Dumnezeu mi-a dat totul în presă, pornind de la presă locală, la regională şi apoi în topul jurnaliştilor din România ca încredere. (…) Urmează o nouă etapă, în care sper să am acelaşi succes ca în presă. (…) Nu putem abandona România în braţele PSD. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă de la măsuţa mea din studio. Nu-i abandonez nici pe telespectatori, nici pe români, nici pe ascultători, nici pe cititori, din contră îi voi reprezenta. Nu cer nimic PNL. Nu vreau nicio funcţie în PNL. Am venit să aduc un plus şi ei să evalueze pe 26 mai dacă au făcut un lucru bun sau nu. (…) Nu am venit să iau nimic, am venit să dau. Nu am nevoie de imunitatea de europarlamentar şi vin de la venituri mai mari din presă decât îmi oferă salariul de europarlamentar”, a declarat Bogdan, într-o conferinţă de presă, organizată la finalul reuniunilor PNL în care a fost validată lista de candidaţi la europarlamentare.
Rareş Bogdan a precizat că a luat decizia de a se alătura PNL la propunerea preşedintelui partidului, Ludovic Orban, şi a unei discuţii cu soţia fostului preşedinte de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus.
El a afirmat că nu va ataca formaţiunile din Opoziţie. „Ei sunt colegii şi prietenii noştri şi alături de ei trebuie să facem un front comun după alegerile europarlamentare pentru a asigura o coaliţie majoritară care să-l ducă fără probleme pe Klaus Iohannis la al doilea mandat prezidenţial încă din primul tur, să câştige alegerile locale în toate marile oraşe din România, în comune, în orăşele şi să câştige cu o largă majoritate alegerile parlamentare”, a spus Bogdan.
El l-a invitat pe fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu să se implice în campania electorală pentru europarlamentare.
Rareş Bogdan a anunţat că săptămâna viitoare se va afla la Milano şi Padova. „De mâine, când mă voi afla la Râmnicu Vâlcea pentru a sta de vorbă cu oamenii, următoarele zece săptămâni voi fi alături de toţi cei care vor dori să asculte şi să înţeleagă că trebuie să oprim PSD din a scufunda România”, a transmis el. AGERPRES