Administraţia Prezidenţială: Încercarea de a-i imputa preşedintelui întârzieri ale programelor de sănătate – o tehnică de manipulare a PSD

Administraţia Prezidenţială precizează, în urma declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, referitoare la faptul că întârzierile programelor naţionale de sănătate ar fi cauzate de data promulgării bugetului de stat pe anul 2019, că încercarea de a-i imputa preşedintelui Klaus Iohannis aceste întârzieri reprezintă doar o „tehnică extrasă din manualul de manipulare al PSD”.

„Ministerul Sănătăţii este singurul responsabil de coordonarea, controlul şi implementarea programelor din domeniul sănătăţii. Este exclusiv vina PSD că bugetul de stat pentru anul în curs a fost adoptat de Guvern şi trimis Parlamentului pentru dezbateri cu trei luni mai târziu faţă de termenul prevăzut de lege. Încercarea de a-i imputa preşedintelui României întârzieri ale programelor de sănătate reprezintă doar o tehnică extrasă din manualul de manipulare al PSD, tehnică menită să abată atenţia de la problemele reale cu care se confruntă acest domeniu”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Administraţia Prezidenţială.

În comunicat se precizează că asigurarea funcţională a medicaţiei pacienţilor cu HIV/SIDA este o problemă veche şi nerezolvată de Ministerul Sănătăţii.

„Administraţia Prezidenţială s-a opus prorogării termenelor de aplicare a programelor de sănătate, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, după ce legea bugetului de stat fusese promulgată, motiv pentru care prorogarea nu se mai justifica”, menţionează sursa citată.

În comunicat se mai arată că preşedintele Klaus Iohannis, prin acţiunile şi mesajele sale publice, şi-a manifestat întotdeauna preocuparea pentru sistemul de sănătate şi asigurarea nevoilor pacienţilor.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat miercuri, la Techirghiol, referitor la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis că lipsa tratamentului pentru bolnavii cu HIV este „un exemplu revoltător de incapacitate guvernamentală”, că programele naţionale de sănătate pot avea întârzieri pentru că bugetul ţării a fost aprobat destul de târziu, după multe ezitări.

„Îi aduc aminte domnului preşedinte că bugetul României, implicit bugetul Ministerului Sănătăţii, a fost aprobat destul de târziu, după multe ezitări. A fost publicat în Monitorul Oficial în 15 martie, prin urmare programele naţionale de sănătate pe prevenţie, printre care şi programul HIV – SIDA, pot să aibă întârzieri. Din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii, spitalele ar fi trebuit să se asigure cu medicaţia necesară acestor pacienţi, dar, pe de altă parte, repet, ieri (marţi-n.r.), în şedinţa de Guvern, am prorogat termenele de aplicare a noilor programe de sănătate, pentru că bugetul a fost aprobat târziu”, a declarat Sorina Pintea, care a participat la prezentarea unui proiect de investiţii ce va fi realizat la Sanatoriul Balnear Techirghiol, prin Compania Naţională de Investiţii. AGERPRES