POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Iubire mărturisitoare

Printre degete ascunsă

căutată vrei să fii

cu petale peste noi

palmele pe trup învii…

vocea șoaptă se prăvale

în abisul dintre noi

cu ecoul prins în zbor

cad pe tine repezi ploi

te arunc din vale-n deal

te ridic mai sus de cer

și te țin în ochi să treci

peste acest ciudat mister

arde-n noi iubirea scrisă

și nescrisa mea pedeapsă

de-a te ține-n mine prinsă

flacără pe tâmpla arsă

știu iubito ce e taina

și ce taină naște-n noi

când în brațe trupul cântă

frunza sună-n munți și văi.

Olarul și coapsele tale

Arunc peste umăr hlamida de ceață

o umbră prelungită în carne

din care îmi cresc evadarea, iubito

veșnica îmbrățișare de palme

Am mâna ridicată sub formă de zid

peste care nu trece nici țipăt, nici șoaptă

din piatra de munte pe tâmplă se-nalță

durerea iubirii sub crucea de piatră

Exist pentru a fi început de lumină

cum tu ai ajuns lumânare să-mi fi

mă pierd, te găsesc, dispărem împreună

în noapte întunericul rămâne gri

Am ochii deschiși mai rotunzi decât cercul

cum tu ai ajuns cu ispita de gât

colier sau un lanț terminat cu o cruce

iar coapsele-ți cer surplusul de lut

Rămân ne-ntrebat de ce capul mă doare

de ce sufletul trece fluid peste noi

iar dragostea nu mai stă în picioare

ne duce în brațe, sub rotocoale de ploi!

ADI CRISTI